vineri, august 22, 2025
AcasăLocalUrmărit internațional din categoria „Most Wanted”, condamnat la Botoșani și adus sub...

Urmărit internațional din categoria „Most Wanted”, condamnat la Botoșani și adus sub escortă în țară (VIDEO)

Un bărbat de 37 de ani, condamnat de Tribunalul Botoșani la 12 ani și 8 luni de închisoare pentru tentativă de omor calificat, ultraj și trafic de persoane, a fost adus sub escortă în România, după ce a fost prins în Norvegia, unde se ascundea de ani de zile.

Individul, aflat pe lista celor mai căutați infractori, era urmărit internațional și a fost depistat pe 17 iunie 2025, în urma unei ample operațiuni comune între Poliția Română – prin Direcția de Investigații Criminale și Serviciul de Investigații Criminale Suceava – și autoritățile norvegiene. Acesta a fost arestat și ulterior extrădat, pentru executarea pedepsei aplicate de instanța botoșăneană.

Atac cu sabia asupra unui polițist

Potrivit anchetatorilor, faptele pentru care bărbatul a fost condamnat sunt de o gravitate extremă. În 5 decembrie 2017, în timpul unei percheziții efectuate la domiciliul său, acesta a atacat cu o sabie un polițist din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – IPJ Suceava, lovindu-l în zona capului și a brațului stâng. Agresiunea i-a pus viața în pericol și i-a provocat o infirmitate permanentă, fiind încadrat ulterior în gradul II de invaliditate.

Trafic de persoane și droguri

În același an, individul a constrâns o persoană să vândă pliculețe cu substanțe interzise, victima fiind sechestrată și supravegheată de un complice, într-un apartament din municipiul Iași.

În urma modificărilor legislative și a faptului că acesta a fugit pentru a evita pedeapsa, polițiștii au deschis și un dosar penal pentru evadare, care urmează să fie soluționat de parchetul competent.

Operațiune internațională de capturare

Căutarea sa a fost coordonată printr-o operațiune ENFAST (European Network of Fugitive Active Search Teams), la care au participat structuri de urmărire din Germania, Franța și Spania. Arestarea efectivă s-a realizat în colaborare cu Poliția Districtului Oslo – Regatul Norvegiei.

Bărbatul a fost adus în țară în cursul zilei de 21 august a.c., se află acum în custodia autorităților române și urmează să își ispășească pedeapsa în România.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
26.6 ° C
26.6 °
25.5 °
43 %
4.4kmh
97 %
vin
24 °
S
25 °
D
20 °
lun
25 °
mar
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantier arheologic în plin centrul oraşului. S-o fi descoperit că reţelele de apă şi canalizare sunt din anctichitate.  

EDITORIAL

În toamna lui 1995, la puțină vreme după ce am devenit student, a avut loc cea mai amplă mișcare de protest a studenților, finalizată...

EPIGRAMA ZILEI

M-a-ntrebat iubita dacă Fusta nouă-i vine bine Și i-am spus că pentru mine E mai bine când ... îi pleacă!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...