Polițiștii din Botoșani au avut de gestionat mai multe incidente rutiere și acțiuni de control. Inspectoratul de Poliție Județean a făcut publice trei cazuri de conducere sub influența alcoolului, un tânăr surprins fără permis cu un scuter și o amplă acțiune de prevenire a transportului ilegal de lemn și deșeuri.
Tânăr de 22 de ani, băut și fugar după ce a intrat cu mașina într-un stâlp
Un accident neobișnuit a avut loc pe strada 1 Decembrie din Săveni. Un tânăr de 22 de ani, din comuna Manoleasa, a pierdut controlul volanului și a lovit un stâlp de iluminat, după care a părăsit locul faptei. Polițiștii l-au găsit la scurt timp și au constatat că acesta consumase alcool. Aparatul etilotest a indicat 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Controale în domeniul silvic – 33 de amenzi și permise reținute
Polițiștii botoșăneni au derulat o amplă acțiune de prevenire a tăierilor ilegale de pădure și a transportului de deșeuri. În doar câteva ore, au fost legitimate circa 120 de persoane și verificate 100 de vehicule. Rezultatul – 33 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 15.000 de lei, cinci certificate de înmatriculare retrase și un permis de conducere reținut.
Scuterist de 21 de ani prins fără permis
În localitatea Cotu (comuna Copălău), un tânăr de 21 de ani din județul Iași a fost oprit în trafic la ghidonul unui scuter. Verificările au scos la iveală că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.
Șofer de 44 de ani, prins băut în Dorohoi
Un alt caz de conducere sub influența alcoolului a fost depistat în municipiul Dorohoi. Un bărbat de 44 de ani a fost oprit pentru control, iar testarea cu aparatul etilotest a arătat 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.