Ion V. Arapu fusese numit judecător de instrucțiune la Tribunalul de Botoșani în februarie 1869, iar în aprilie îl executa – așa cum știm deja – pe Lupu Zarafu (a se vedea AICI).
De altfel, judecătorul și avocatul Ion V. Arapu a fost personajul mai multor întâmplări, fiind implicat – cu voie sau fără voie – în diverse scandaluri mai mici sau mai mari. Presa vremii a reținut câteva dintre ele.
Pe 13 ianuarie 1879, la Botoșani, avea loc una dintre obișnuitele serate muzicale, la care era invitată o mare parte din societatea înaltă. Domnul V.I. Miclescu vru să danseze cu una dintre rudele prefectului de atunci, Ruset, însă primi refuzul de la acesta din urmă. Dănțuitorul suferi în tăcere ofensa, însă a doua zi l-a însărcinat pe Ion V. Arapu să-i ceară explicații prefectului Ruset. Drept răspuns primi însă din partea domnului Ruset, prin domnul Arapu, noi insulte. Indignat, Miclescu trimite martorii de onoare la Ruset pentru a-l provoca la duel. În această situație, Ruset neagă insultele la adresa lui Miclescu și le îndreaptă către Arapu. Arapu, la rândul său, trimite mărtorii de onoare la Ruset, provocându-l la duel. Ruset răspunde că nu va face prostia de a se bate in duel și repetă insultele la adresa lui Arapu. Martorii consemnează în proces-verbal refuzul lui Ruset de a satisface pe cale de onoare pe Arapu. După câteva zile, Arapu, fiind în trăsura sa, îl întâlnește pe stradă pe Ruset – acesta în trăsura sa –, iar cînd trăsurile se aliniază, Arapu, judecător de instanță, îi administrează câteva bice pe spatele prefectului „nu în scop de a-l ustura, fiind-că era îmbrăcat cu o zdravănă șubă, ci numai de a-i ofensa, pentru ofensele ce și dânsul a comis”.
Povestea nu se termină nici aici, căci Ruset depune o plângere la Tribunal. În termen de doar două zile, Tribunalul judecă situația, condamnându-l pe Arapu la un an de închisoare și 1000 de lei amendă. Arapu contestă hotărârea și Tribunalul, compus din judecătorii Milicescu, Ulea și Ciulei, reduce pedeapsa închisorii la 3 luni, menține amenda, dar îl mai condamnă pe Arapu și la 5000 lei daune către Ruset, deși dauna nu fusese cerută. Arapu contestă din nou sentința (după: „Curierul Foaea Intereselor Generale”, nr. 22, 21 februarie 1879, p. 3). Într-un final, Curtea i-a redus închisoarea de 3 luni la amenda de 1000 franci („Curierul Foaea Intereselor Generale”, nr. 25, 28 februarie 1879, p. 3).
Altă dată, în mijlocul unei discuții de afaceri între avocați, în sala Tribunalului, Arapu spusese că are asupra sa zece mii lei. În timpul ședinței publice, în care Arapu pleda ca avocat, de el s-a apropiat un domn, care, după ce i-a pus câteva întrebări, i-a sustras portofelul, fără ca Arapu să-și dea seama. Unul dintre magistrați observă, dar crezu, inițial, că era vorba de o glumă. Când văzu însă că glumețul părăsi sala, îl atenționă pe Arapu. Speriat, Arapu ceru suspendarea ședinței și alergă în căutarea hoțului. Îl găsi într-un loc retras, ocupat cu deschiderea portofelului, care avea o încuietoare mai complicată („Românul”, 12 iunie 1885, p. 1).
Duelist înrăit era avocatul Arapu, iar motivul acestora erau la mijloc, se pare, de fiecare dată, vorbele neplăcute: „Un duel, cu pistolul, s’a petrecut vinerea trecută dimineaţa, la Rediu, între dnii advocaţi I. Arapu şi An. Botez. Motivul erau precare vorbe neplăcute schimbate între d-nealor. Martorii dlui Arapu au fost d-nii maior Mavrocordat şi căpitan Crămlău, iar ai dlui Botez d-nii C. I. Tănţescu şi dr. Isac. S’au tras câte două focuri, fără nici o consecinţă însă regretabilă”, scria „Lupta”, cu trimitere la „Curierul român” din Botoșani (nr. 275, 13 iunie, 1887, p. 2).
Și dacă nu se întâmpla un duel, obligatoriu se alegea o bătaie. Citim în „Timpul” din 3 iunie 1893 (nr. 143, p. 3) o telegramă trimisă de Nicolae Boldur Epureanu: „Vă semnalez 2 scandaluri liberale. În sala primăriei de Botoșani, ajutorul de primar Niculescu a amenințat cu palme pe secretarul primăriei, Vrânceanu, vechiu funcționar, numărând 26 ani de serviciu și decorat cu ordinul Coroana României. În sala primăriei Leorda, d. Ioan Arapu, fost senator liberal, a bătut pe șeful garnizoanei comunei”.
În septembrie avocatul, bătăușul și duelistul Arapu era confirmat primar al orașului Botoșani: demisionase Ilie Ciolac, iar Ion Arapu fusese ales în funcție cu unanimitate de voturi. Peste doi ani, în 1895, avea să fie preferat și candidaturii farmacistului Vasiliu.
În 1896 îl găsim pe funcția pe prefect, renunțând la cea de senator, pentru care fusese ales.
De altfel, prima oară fusese ales senator în 1885, dar și această alegere se înscrie în rândul anecdotelor prin confuzia care se produsese și pe al cărei motiv, pe 15 ianuarie 1885, se întrunea Senatul pentru a vota demisia lui Ion V. Arapu. Iată încurcătura, așa cum a fost relatată în presa vremii:
„D. D. Lupașcu se declară pentru primirea acestei demisiuni, pe motivul că d. Arapu n’are vârsta de 40 ani cerută de lege. D-sa citește un act emanat de la Mitropolia din Iași prin care se probează aceasta.
- G. Meitani zice că comisiunea de verificare a cercetat toate actele prezentate de d. Arapu și cele din dosarul alegerii d-sale și s’a convins că d-sa are dreptul de a fi ales senator. Se miră că se cere admiterea demisiunei pe motivul că n’are vârsta legiuită și combate actul prezentat de d. Lupașcu, deoarece în el se vorbește de tânărul I. Arapu și d. senator în chestiune se numește Ion V. Arapu.
- E. Vergati susține primirea demisiunei.
- Ilariu Isvoranu este de părerea d-lui Meitani, adăugând că la dosar nu se află nici o contestațiune din partea alegătorilor în ceea ce privește vârsta.
- Al. Orescu crede că, în fața actului de naștere produs, este bine a se primi demisiunea.
Se cere închiderea discuțiunei.
După ce vorbesc d-nii M. Schina contra și E. Vergati pentru, se pune la vot închiderea discuțiunei și se primește.
Se pune la vot apoi cu bile demisiunea și rezultatul scrutinului este cel următor: Votanți – 78.
Bile albe pentru – 39.
Bile negre contra – 39.
Senatul prin paritate de voturi a respins demisiunea” („Voinţa Naţională”, nr. 151, 17 ianuarie 1885, p. 1)
Nici aceasta nu a fost singura încurcătură din viața politică a lui Ion V. Arapu. Pe 4 noiembrie 1896, cade Guvernul condus de D. Sturdza, iar în Botoșani se răspândește vestea că va fi numit prefect al județului Botoșani N. Enășescu, deputat, în locul lui Ion V. Arapu, care vă fi mazilit de noul guvern. Prefectul Arapu rămâne pe funcție, dar cere, în ianuarie 1897, demisia primarului Ulea, intrat în dizgrație „din cauza neînțelegerilor cari s’au ivit între primar și prefect cu ocazia ultimelor alegeri parlamentare” („Timpul”, nr. 19, 25 ianuarie 1897, p. 3). Între timp, însuși prefectul își depune demisia, „în urma avertismentului cu blam pe care d. Lascar l-a dat (…), fiindcă ar fi venit în București fără a cere voie ministrului”. D. Lascar se găsește însă în mare încurcătură, căci a nu primi demisia înseamnă a-și blama singur blamul, iar primind-o nemulțumește pe d. Enacovici, comenta presa („Evenimentul”, nr. 1164, 7 februarie 1897, p. 3). Vasile Lascăr își retrage avertismentul, iar Ion V. Arapu nu se mai gândește să demisioneze și rămâne prefect de Botoșani până în momentul când „vernescanii vor avea din nou prilejul să încerce o împăcare cu guvernul” („Timpul”, nr. 37, 16 februarie 1897, p. 3).
Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
