marți, septembrie 2, 2025
AcasăLocalLecții de viață la Voroneț: 28 de liceeni din toată țara, „studenți”...

Lecții de viață la Voroneț: 28 de liceeni din toată țara, „studenți” la Academia Legii

Un colț de Bucovină s-a transformat, timp de cinci zile, într-o adevărată școală de viață pentru 28 de liceeni veniți din toate colțurile țării la Legal Academy.

Între 26 și 31 august, la Pensiunea „Casa Elena” din Voroneț, județul Suceava, s-a desfășurat cea de-a șaptea ediție a taberei de educație juridică „Legal Academy”, un proiect al Asociației VeDemJust, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

De la lege la realitatea cotidiană

Elevii au avut parte de ateliere interactive prin care au descoperit ce înseamnă să fii un cetățean responsabil și informat. Juristul Lucian Checheriță, fostul judecător Cristi Danileț, dar și reprezentanți ai ISJ Botoșani – între care inspectorul general Bogdan Gheorghe Suruciuc și consilierul juridic Carmen Trușcanu – le-au explicat tinerilor pe înțelesul lor cum legea influențează viața de zi cu zi.

De la violența domestică și ordinele de protecție, prezentate de jurist Gianina Clop și ofițerul de poliție Bianca Nichitoiu, până la fake news și pericolele drogurilor, abordate de studente și voluntari, fiecare atelier a adus teme actuale, cu impact direct asupra generației tinere.

„Tabăra Legal Academy a reprezentat mai mult decât o activitate educativă: a fost o experiență de formare personală și civică. I-a inspirat pe adolescenți să devină cetățeni mai implicați”, a declarat inspectorul școlar general Bogdan Gheorghe Suruciuc.

Educație, dar și descoperiri culturale

Tinerii participanți nu s-au limitat doar la cursuri și discuții. Programul a inclus vizite la Muzeul Satului Bucovinean, Cetatea de Scaun a Sucevei, Mănăstirea Voroneț, dar și momente de relaxare în Parcul Ariniș sau la spectacolele de iluzionism.

O generație care vrea să știe și să schimbe

„Legal Academy 7” a reunit liceeni din București, Botoșani, Brașov, Bacău, Bihor, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Galați, Iași, Neamț, Mureș, Satu Mare, Suceava, Sibiu, Timiș, Tulcea și Vrancea, inclusiv câștigătorii concursului național „Be Legal! Be Cool!” organizat la Botoșani.

Prin discuții deschise, lecții aplicate și schimburi de experiență, elevii au înțeles că legea nu înseamnă doar articole de cod, ci reguli simple care pot salva vieți, pot proteja familii și pot construi o societate mai sigură.

Organizatorii au promis că tabăra va continua și în anii următori, cu și mai multe surprize pentru generația care învață să spună: „Be legal! Be cool!”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
26.6 ° C
26.6 °
26.1 °
48 %
3.3kmh
0 %
mar
30 °
mie
33 °
J
33 °
vin
32 °
S
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Iarna nu-i ca vara. Sau invers. Dar e totuşi un moment bun pentru un nou început.  

EDITORIAL

România e un balamuc total, și asta nu e ceva de dată recentă, e ceva ce s-a cronicizat într-un asemenea hal încât a căpătat...

EPIGRAMA ZILEI

De-ar ști cucul să vorbească Cine nu l-ar fi-ntrebat Cu ură tovărășească: Și ... pe unde-ai mai umblat? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...