marți, septembrie 2, 2025
AcasăLocalPregătiri intense pentru Târgul Firmelor Locale ExpoBT (VIDEO)

Pregătiri intense pentru Târgul Firmelor Locale ExpoBT (VIDEO)

La sfârşitul săptămânii viitoare, la Botoşani va avea loc Târgul Firmelor Locale ExpoBT. La eveniment sunt aşteptate peste 100 de firme şi peste 10.000 de vizitatori.

 

După iniţiativa de succes cu Piaţa Volantă Expo Botoșani, dedicată producătorilor agricoli, tânărul antreprenor Marian Bogdan Strungariu vine cu un alt eveniment inedit. Acesta este gândit pentru firmele locale şi chiar aşa se numeşte – Târgul Firmelor Locale ExpoBT. Acţiunea va avea loc în perioada 13-14 septembrie 2025, la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” din Botoşani. Târgul se va desfăşura atât pe esplanada complexului sportiv, cât şi în interiorul acestuia.

Eveniment la a doua ediţie

Iniţiativa organizării acestui eveniment a apărut în toamna anului trecut, iar în doar două luni a devenit realitate. La începutul lunii noiembrie 2024 a avut loc prima ediţie a Târgului Firmelor Locale ExpoBT. Săptămâna viitoare, pe 13-14 septembrie 2025 firmele locale sunt invitate la cea de-a doua ediţie.

Marian Bogdan Strungariu susţine că a pregătit mai multe iniţiative frumoase pentru botoşăneni

„Ideea organizării acestui târg mi-a venit în septembrie 2024, eu fiind deja atunci membru al unui club de networking. Mi-am dorit o întâlnire cu toţi colegii, fiind deja 20 de firme implicate. Am ajuns astfel la peste 60 de firme, ne-am organizat şi aşa s-a ajuns la acest eveniment – Târgul Firmelor Locale ExpoBT”, spune Bogdan Strungariu, organizatorul târgului.

 

Iniţiativă gândită pentru dezvoltare

 

Scopul evenimentului chiar acesta este, cunoaşterea reciprocă a producătorilor locali şi crearea de conexiuni profesionale valoroase. Totul pentru a ajuta la dezvoltarea mediului de afaceri botoşănean şi la recuperarea decalajelor faţă de celelalte zone.

„Scopul evenimentului este de a ne cunoaşte mai bine. Dar şi localnicii din Botoşani să cunoască aceste firme. Toată lumea are nevoie de servicii, de geamuri termopan, de mobilă, de produse alimentare, de detergenţi, de recuperare medicală, de fonduri europene şi altele. Deci la acest târg veţi găsi tot felul de firme. Dacă anul trecut am avut peste 60 de firme, anul acesta vrem să avem peste o sută de firme. Dacă anul trecut am avut peste 5.000 de vizitatori, anul acesta sperăm să avem cel puţin 10.000. Sunt foarte deschişi antreprenorii locali la astfel de idei. Chiar m-au întrebat când se va mai organiza un astfel de eveniment”, mai spune Bogdan Strungariu, organizatorul Târgului Firmelor Locale ExpoBT.

 

Surprize şi premii pentru vizitatori

 

Organizatorul şi participanţii au pregătit o mulţime de surprize pentru vizitatori, inclusiv premii consistente din oră în oră.

„Îi aşteptăm pe toţi locuitorii din Botoşani să vină să viziteze acest târg. Noi vom organiza o tombolă şi vom oferi din oră în oră câte trei premii. Anul trecut am oferit premii în valoare de 50.000 de lei, anul acesta vom oferi premii de peste 100.000 de lei”, a mai spus Bogdan Strungariu, organizatorul Târgului Firmelor Locale ExpoBT.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
24.5 ° C
24.6 °
23.9 °
56 %
2.7kmh
0 %
mar
24 °
mie
33 °
J
34 °
vin
34 °
S
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Înainte de a parca, te uiți atent în jur să nu fie probleme. 

EDITORIAL

România e un balamuc total, și asta nu e ceva de dată recentă, e ceva ce s-a cronicizat într-un asemenea hal încât a căpătat...

EPIGRAMA ZILEI

De-ar ști cucul să vorbească Cine nu l-ar fi-ntrebat Cu ură tovărășească: Și ... pe unde-ai mai umblat? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...