luni, septembrie 8, 2025
AcasăLocalDescoperire macabră în locuința unui botoșănean

Descoperire macabră în locuința unui botoșănean

Echipaje de ambulanță, poliție și pompieri au fost solicitate, duminică seară, într-un cartier din municipiul Botoșani, unde au avut parte de o descoperire macabră.

Apelul la 112 a venit de la apropiații unui bărbat de 73 de ani, din Botoșani. Acesta nu mai răspundea la ușă și nici la telefon, iar oamenii au cerut ajutorul echipelor de salvare. În scurt timp, la domiciliul bărbatului au ajuns echipaje de ambulanță și poliție, dar pentru că ușa locuinței nu putea fi deschisă, s-a apelat și la autorul pompierilor. Aceștia au forțat intrarea, care a scos la iveală o descoperire macabră, temerile apropiaților adeverindu-se. ”Persoana a fost găsită în stop cardio-respirator, survenit cu mai mult timp în urmă. Din păcate nu s-a mai putut face nimic, decât constatarea decesului”, a precizat un representant SJA Botoșani.

Cazul a intrat și în atenția poliției, care urmează să stabilească dacă există vreo suspiciune în cauza decesului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
17.8 ° C
17.8 °
17.6 °
80 %
2kmh
69 %
lun
25 °
mar
28 °
mie
29 °
J
28 °
vin
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când tricourile lor sunt mai bune ca ale noastre.

EDITORIAL

Patru moțiuni de cenzură într-o singură zi. George Simion pare să fi reinventat fitness-ul parlamentar: „azi facem seturi, nu repetări”. Dacă nu reușește să...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...