marți, septembrie 9, 2025
AcasăLocalPanică pe calea ferată. Locomotiva trenului Suceava-Botoșani, cuprinsă de flăcări

Panică pe calea ferată. Locomotiva trenului Suceava-Botoșani, cuprinsă de flăcări

Un incendiu a izbucnit, în această seară, la locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Suceava – Botoșani, în zona localității Cervicești.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, sprijiniți ulterior de un microbuz.

Flăcările se manifestau la partea inferioară a locomotivei, însă cei 12 ocupanți ai trenului (11 pasageri și un angajat CFR) au reușit să iasă la timp.

Pompierii au acționat rapid și au lichidat incendiul înainte ca acesta să se extindă la întreaga locomotivă.

Pasagerii au fost transportați în siguranță la Gara Botoșani, cu microbuzul Detașamentului de Pompieri Botoșani. Aceștia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cel mai probabil, o defecțiune la sistemul de frânare ar fi cauzat incendiul.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.8 ° C
18.8 °
17.6 °
70 %
0.5kmh
20 %
mar
26 °
mie
29 °
J
24 °
vin
21 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când tricourile lor sunt mai bune ca ale noastre.

EDITORIAL

Patru moțiuni de cenzură într-o singură zi. George Simion pare să fi reinventat fitness-ul parlamentar: „azi facem seturi, nu repetări”. Dacă nu reușește să...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...