Un caz șocant și revoltător a avut loc în județ în cursul zilei de marți. O bătrână de 84 de ani a fost transferată cu ambulanța de urgență la Iași după ce a fost bătută și violată în propria casă.
Nenorocirea a avut loc în localitatea Plopenii Mici și a fost descoperită de o vecină a bătrânei. Aceasta a venit la femeia, care locuia singură, să îi aducă ceva de mâncare. Imaginea care i s-a înfățișat a fost, însă, una de groază. Bătrâna zăcea în pat plină de vânătăi pe fața, la cap, dar și pe mâini. Vecina acesteia a sunat imediat la 112, cerând ajutorul.
Caz scos la iveală de vecină și cadrele medicale
Cadrele medicale ajunse la fața locului i-au acordat bătrânei primul ajutor. Cu toate acestea, deși plină de vânătăi, bătrâna a refuzat transportul la spital. Mai mult, aceasta continua să repete că s-a lovit singură. După câteva zeci de minut de insistențe și explicații, asistenta medicală ajunsă la fața locului a reușit să o convingă pe femeie să accepte transportul la spital.
Ajunsă la spital, bătrâna a continuat să nege că ar fi fost victima unei agresiuni. A fost supusă mai multor investigații de specialitate, rezultatele șocând cadrele medicale. Potrivit medicilor, aceasta a fost diagnosticată cu politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, hematom extradural, subdural și subarahnoidian frontal stâng, fractură parietală stângă, contuzie toraco-abdominală, precum și multiple echimoze și escoriații. “Pacienta nu a declarat în niciun moment o agresiune. A spus că a căzut, deși leziunile o contraziceau. A fost dirijată la neurochirurgie Iași”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.
Insistențele cadrelor medicale și ale vecinei au dat, în cele din urmă, roade. Politiștii anunțați despre caz au început imediat cercetările în zonă și la câteva ore distanță au găsit deja o persoană suspectă. “Se efectuează cercetări pentru viol, lovire sau alte violente si violare de domiculiu. Persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 39 de ani, este în custodia noastră”, a precizat inspector principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.