Acum ceva timp, prezent fiind pe litoralul românesc, le-am spus câtorva cunoștințe că în anul următor se vor acorda în sfârșit promisele și răspromisele tichete de vacanță. Se vorbea de atâta amar de vreme de tichetele pentru concedii încât prea puțini mai credeau că vor deveni realitate. Ăsta e normalul în România, se vorbește prea mult despre ceva și, cu timpul, cei de la butoane capătă convingerea că au dat ceva, iar cetățeanul de rând nici nu-și mai face probleme că a fost tras (iar) pe sfoară. Vouchere de vacanță. Cine-și mai făcea iluzii că vor deveni realitate?
Afirmația mea i-a cam intrigat pe cei care au auzit-o. Unde ai auzit asta? Nu auzisem… Nu erau abilități de Casandră, ci deducție cât se poate de logică. Majoritatea ruinelor cu pretenții de hoteluri, închise de când hăul și părăul erau în renovare accelerată. Renovare în manieră românească, să fie boite la fațadă, că în rest… În anul următor s-au băgat tichetele de vacanță pentru bugetari, însă erau destui care fuseseră informați despre treaba asta cu ceva timp înainte și acționaseră în consecință. Ne place sau nu, există o strânsă legătură între politic și jucătorii din turism. Punțile cu zilele libere din învățământ sunt stabilite de șmecherii din turism, nu de specialiștii Ministerului Educației. Acum ceva ani, de Ziua Unirii, madam Dăncilă a trimis prin școli miercuri, la ceas de seară, o adresă prin care anunța toată lumea că se dă cu punte și elevii sunt așteptați la școală luni, nu vineri, așa cum se știa inițial. Discutase Dăncilă cu oameni importanți din turism și aceștia i-au spus că așa e mai bine.
Anul acesta, cu patru zile înainte de finalul vacanței cadrelor didactice, Bolojan a luat o pauză din cursa pentru austeritate și a anunțat că și dascălii vor primi tichete de vacanță. De unde, de neunde, s-au găsit bani și pentru voucherele celor de la catedră. Sună a bătaie de joc și chiar așa și este. Gândite oficial ca o formă de sprijin pentru cei care în viața lor n-au făcut un concediu în adevăratul sens al cuvântului, tichetele de vacanță au devenit o oportunitate pe care majoritatea celor care-și duc viața din turism au exploatat-o cu o nesimțire dificil de imaginat, dar pe care iată că au reușit să o transpună în realitate. Acum trei ani o proprietară de pensiune a pretins două seturi de tichete pentru trei nopți de cazare pe litoral. Păi ce, domnule, la noi sezonul e de două luni, trebuie să trăim și noi… Să trăiești un an din două luni de muncă, iată genul de afacere care a prins contur în România datorită tichetelor de vacanță. probabil că anul ăsta se gândea să ceară două seturi de tichete pentru o singură noapte sau doar pentru jumătate. Prețuri nesimțite, condiții deplorabile și indolență cât încape, de asta au parte posesorii de vouchere. Există, desigur, și excepții, dar să ne concentrăm pe grosul fenomenului, nu pe acei antreprenori care chiar au înțeles ce înseamnă să ai o afacere în turism.
Lipsa voucherelor s-a simțit mai ales pe litoral unde, cu excepția câtorva zile, a cam bătut vântul, astfel că au apărut presiunile „jucătorilor”. Dați, dom’le, tichete de vacanță și la profesori, că altfel închidem. Și s-au dat. Sunt valabile până la anul, se redresează turismul, am depășit criza, relansăm economia. Din păcate, nu se va rezolva problema ca atare, ci doar va fi prelungită agonia unui sistem incapabil să se adapteze și să respecte turistul. Despre valorizarea tichetelor ce să mai povestim? Pe ambele părți ale baricadei s-a instalat mentalitatea că dacă tot sunt pe degeaba, nu e mare chestie dacă sunt topite pe o cafea și o șaormă la lipie. Patronii au crescut prețurile, românii au acceptat și statul trebuie să intervină pentru ca gâsca cu ouă de aur să ofere iluzia că încă mai produce ceva, când de fapt e vorba de o subvenție pe care o plătesc indirect tot cei care beneficiază de ea. Vrem un turism sănătos – nu doar pe litoral; acolo sunt cele mai mari probleme – atunci e cazul de reformă. Investiții în infrastructura comunicațională și turistică, intervenția fermă a autorităților pentru a elimina escrocii și profitorii, profesionalizarea celor care activează în turism – ăsta e capitolul la care stăm cel mai prost – și promovare în adevăratul sens al cuvântului pentru potențialul turistic național. De toate astea și multe altele are nevoie turismul național, nu de vouchere. Tichetele de vacanță nu vor rezolva problema, ci doar o vor agrava, ar trebui să ne dăm singuri seama de asta.
