sâmbătă, septembrie 20, 2025
AcasăLocalExpoziție despre comunism realizată de elevi

Expoziție despre comunism realizată de elevi

 

În cea de-a doua zi a festivalului de literatură pentru copii și adolescenți Apolodor, la Memorialul Ipotești a avut loc vernisajul expoziției ,,Muzeul școlar al comunismului”. Expoziția a fost realizată de elevii și profesorii unui liceu din orașul Iași.

De la ora 12:00, când a avut loc vernisajul, în sala de expoziții a memorialului, unde s-a desfășurat evenimentul, au fost prezenți zeci de oameni, majoritatea elevi din diverse licee, cu toții curioși să afle despre modul de viață pe care îl avea românul în perioada comunistă.

Au fost expuse jucării din vremea în care programul la televizor era de două ore, ziarele vremii cum ar fi „Scânteia”, cărți, un oracol, un telefon cu fir, o mașină de cusut, celebrele bibelouri și multe alte obiecte, toate fiind, în trecut, esențiale pentru românul din comunism.

Toate artefactele au fost adunate de profesorii și elevii de la liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații ,,Gh. Mârzescu” din Iași, fiecare contribuind cu ce a putut.

La expoziția de la Ipotești, tinerii curioși au putut urmări un interviu cu bunica unuia dintre elevii ieșeni implicați în acest proiect. Aceasta a povestit despre momentul intrării armatei sovietice pe teritoriul României, perioada ocupației sovietice și despre colectivizare.

,,Pornind de la întrebarea <<Cum a fost de fapt în perioada comunistă?>>, copiii au făcut ceea ce istoricii numesc educație prin patrimoniu. Au strâns obiecte și au vorbit foarte mult cu familiile. Acest proiect a adunat multe mărturii de viață privată și copiii au înțeles că până la urmă memoria colectivă se erodează foarte ușor. Mai mult, au înțeles că dacă nu privim onest și fără să cosmetizăm, și fără să bagatelizăm perioada regimului comunist, riscăm să repetăm ceea ce s-a întâmplat sau putem să cădem într-o nostalgie superficială”, a povestit Ana Maria Bogdan, profesor de istorie la liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații ,,Gh. Mârzescu” din Iași.

Alexandru Pascaru, în vârstă de 18 ani, este unul dintre elevii din Iași care au ajutat la realizarea expoziției. Tânărul a spus ce a însemnat contribuția lui la realizarea acestui proiect și ce a  reprezentat regimul comunist din România, din punctul său de vedere: ,,Consider că trebuie să vorbim de aceste lucruri, în special cu tinerii din țară deoarece ei nu au trăit vremea comunistă. Este important să le arătăm faptele și ce s-a întâmplat de fapt în acea vreme, și să spunem că nu mai vrem să trăim cum a fost atunci. Eu văd comunismul ca pe un regim care ar fi vrut să atingă înălțimi mari, dar a eșuat groaznic, cel puțin metoda prin care a fost implementat în România și în fostele republici sovietice.”

Povestea expoziției

Director adjunct al liceului din Iași, Adrian Frențescu, a spus despre  ideea de la care s-a plecat pentru a realiza micul muzeu:

,,Ideea a plecat de la o simplă mașină de cusut din acea perioadă, pe care o avea doamna profesoară de limba română, Otilia Ursache. Mașina de cusut este simbolică pentru că reprezintă condiția femeii în societatea de atunci, femeia care trebuia să se ducă la serviciu, trebuia să fie om al muncii, dar trebuia să fie și casnică. După aceea, colegii noștri din liceu s-au mobilizat și au început să aducă diverse obiecte, și cumva am ajuns la o expoziție mult mai mare decât la ce ne-am așteptat noi, la un muzeu în adevăratul sens al cuvântului.”

Tot el a mai adăugat că mașina de scris ce a fost expusă este unul dintre obiectele aduse de el pentru a da viață muzeului și că acest obiect îi amintește mereu că tatăl său activa într-un cenaclu. Obiectul a fost cumpărat  de la consignație:

,,În momentul în care posesorul cumpăra mașina de scris, era obligat să dea un text cu toate caracterele bătute de acea mașină și să-l trimită la Securitate pentru a fi înregistrat. În cazul în care apărea tipărit un manifest anticomunist sau un text care era considerat subversiv, Securitatea putea să ajungă imediat la cel care a făcut textul”.

Viața românilor disidenți expusă la Ipotești.

Tinerii și cadrele didactice au inclus și câteva panouri cu imagini și informații despre românii care nu susțineau regimul comunist din România și care au avut curajul să se opună autorităților de atunci.

Vizitatorii au aflat astfel informații despre Cornel Chiriac, realizatorul emisiunii ,,Metronom”, realizată la radio Europa Liberă, Monica Lovinescu, critic literar și cea care avea emisiunile de radio ,,Actualitatea culturală românească” și ,,Teze și Antiteze”, Virgil Ierunca și mulți alții.

În plus, românii disidenți afișați pe panouri au avut lângă ei și un cod QR ce i-au redirecționat pe vizitatorii curioși pe un site ce deținea numeroase informații despre fiecare.

Disidentul botoșănean

Chiar dacă nu a fost afișat pe unul dintre panourile muzeului, trebuie să ne reamintim cu această ocazie și de elevul botoșănean Mugur Călinescu. În anul 1981, în noaptea din 12 spre 13 septembrie, el a scris pe peretele Comitetului Județean PCR Botoșani cu cretă albastră mesaje anticomuniste.

Tânărul a fost prins de Securitate după câteva luni. Se spune că tânărul era chemat zilnic la Securitate, încuiat într-un birou cu niște lămpi și obligat să bea o cană de cafea, chiar dacă el nu obișnuia să bea cafea. În 1983 este diagnosticat cu leucemie, iar în 1985 a decedat.

Cauza morții rămâne, totuși, suspectă, până la finalizarea anchetei, pornite de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului, în anul 2017.

Andy CIOTIR

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
19.6 ° C
19.6 °
16.6 °
84 %
2.4kmh
6 %
S
28 °
D
28 °
lun
27 °
mar
25 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Soluții există dacă ai materialele potrivite

EDITORIAL

Copil fiind în clasele primare și îndoctrinat până peste cap de propaganda comunistă din acei ani, consideram o povestire a bunicului meu drept un...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...