sâmbătă, septembrie 27, 2025
AcasăLocalCopii răniți în mașina tatălui lor

Copii răniți în mașina tatălui lor

Doi copii și tatăl lor au fost răniți după ce mașina condusă de bărbat a lovit un cap de pod și s-a răsturnat pe cupolă.

Accidentul a avut loc, sâmbătă după-amiază, în localitatea Santa Mare.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Salvatorii au constatat că nu existau persoane încarcerate. Trei persoane – doi copii, de 4 și 8 ani, și un bărbat de 40 de ani – au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate. “Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, deconectând bornele bateriei”, a precizat subofițer Marius Cesane, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
38 %
2.6kmh
1 %
S
14 °
D
16 °
lun
14 °
mar
10 °
mie
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Bine că măcar pe pietonal nu-ți rupi gâtul în dale crăpate.

EDITORIAL

Societatea și economia românească sunt de multă vreme un depozit de probleme ce continuă să crească, să adune tot mai multe nereguli. O situație...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...