Momente tensionate la Zilele municipiului Dorohoi. Un tânăr de 19 ani a fost depistat de jandarmi cu un briceag cu lama de opt centimetri asupra sa, chiar în mijlocul mulțimii adunate pe Pietonalul Grigore Ghica.
Bărbatul a atras atenția echipajului de jandarmerie prin comportamentul său suspect. În urma legitimării și a controlului corporal, asupra sa a fost găsit briceagul.
Întrebat de ce îl poartă, tânărul a declarat că îl folosea pentru „autoapărare”, motivând că se simțea amenințat de anumite persoane la care avea datorii.
Gestul său i-a adus însă dosar penal pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase la manifestări publice, faptă pedepsită de lege cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
În paralel, forțele de ordine prezente la eveniment au continuat acțiunile preventive și au aplicat șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.300 de lei, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială.