Gest de integritate al unor polițiști botoșăneni. Doi agenți din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au refuzat o mită oferită de un șofer prins în flagrant. Acesta circula cu mult peste limita legală de viteză.
Incidentul a avut loc luni seară, pe 13 octombrie 2025, în jurul orei 20:00, pe drumul județean DJ 29C, în localitatea Vârfu Câmpului. Polițiștii au oprit un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani, din județul Botoșani. Acesta a fost surprins că rula cu 36 de kilometri la oră peste limita admisă.
Pentru a scăpa de sancțiune, șoferul le-a propus agenților să închidă ochii în schimbul unei „atenții” de 100 de euro. Oferta a fost refuzată pe loc, iar oamenii legii au acționat exact cum prevede legea: au sesizat Direcția Generală Anticorupție (DGA) și au documentat întreaga scenă.
„Momentul a fost surprins cu camera video din dotarea unuia dintre agenți. Polițiștii au anunțat imediat ofițerii DGA Botoșani pentru continuarea cercetărilor”, au transmis reprezentanții DGA.
Ancheta, în desfășurare
După refuzul mitei, polițiștii au continuat procedurile legale și au consemnat fapta conform normelor în vigoare. Ofițerii DGA Botoșani au fost sesizați telefonic și au preluat cazul pentru a stabili împrejurările exacte ale incidentului și măsurile legale care se impun.