spot_img
luni, decembrie 8, 2025
AcasăLocalNoapte cu razii în tot județul: sute de botoșăneni verificați și amenzi...

Noapte cu razii în tot județul: sute de botoșăneni verificați și amenzi de zeci de mii de lei

Razii de amploare organizate de polițiștii botoșăneni, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Zeci de echipaje din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Poliției Rutiere, Investigațiilor Criminale, luptători SAS, dar și efective din subunitățile teritoriale și jandarmi au fost mobilizați pe raza întregului județ pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise în mediul stradal.

În timpul raziei, oamenii legii au legitimat aproximativ 700 de persoane și au verificat 400 de autovehicule. Totodată, 150 de șoferi au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest, iar 40 de localuri publice au fost controlate pentru verificarea respectării legislației în vigoare.

Bilanțul acțiunii: 114 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 40.000 de lei. Dintre acestea, 25 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, iar 85 pentru abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost reținute șase permise de conducere și au fost retrase zece certificate de înmatriculare.

Polițiștii botoșăneni anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind menținerea unui climat de ordine, siguranță publică și rutieră pe raza întregului județ.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.8 ° C
3.9 °
2.2 °
97 %
1.7kmh
98 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
10 °
J
12 °
vin
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă n-ai mașină măcar mobila defectă să o cari elegant.

EDITORIAL

Operațiunea de…autolăsare la vatră a primului (m)oștean a țării este un mic pas spre normalitate dar mult mai logic și corect ar fi fost...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...