spot_img
duminică, decembrie 7, 2025
AcasăLocalPersoane fără adăpost rămase în frig pe timpul nopților

Persoane fără adăpost rămase în frig pe timpul nopților

Opt persoane fără adăpost din Botoșani au refuzat ajutorul autorităților și au preferat să petreacă ultimele nopți în frig.

Având în vedere răcirea accentuată a vremii în perioada 18 – 20 octombrie 2025, în special pe timp de noapte, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au desfășurat mai multe verificări de identificare a persoanelor fără adăpost, aflate în situație de risc de deces prin hipotermie. „În acest context, au fost identificate un număr de 8 (opt) persoane care se aflau în această situație de risc, însă au refuzat să li se acorde asistență medicală sau socială, constând în transportul acestora la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Mavromati  pentru evaluarea medicală de specialitate și ulterior a instituționalizării la Centrul de Noapte din cadrul Primăriei Municipiului Botoșani”, precizează polițiștii locali.

În următoarea perioadă, polițiștii locali vor continua activitățile de monitorizare a locurilor și zonelor în care se adăpostesc persoanele aflate în situație de risc pentru a preveni decesul acestora prin hipotermie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
3.8 ° C
3.9 °
2.2 °
96 %
1.1kmh
99 %
D
4 °
lun
4 °
mar
6 °
mie
11 °
J
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă n-ai mașină măcar mobila defectă să o cari elegant.

EDITORIAL

Operațiunea de…autolăsare la vatră a primului (m)oștean a țării este un mic pas spre normalitate dar mult mai logic și corect ar fi fost...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...