O adevărată tragedie a avut loc într-o pădure din județ. Familia unui tânăr își va conduce copilul pe ultimul drum în loc să participe la petrecerea de majorat a acestuia.
Nenorocirea s-a petrecut în localitatea Tudora, într-o pădure aflată la limita cu localitatea Liteni. Un tânăr care urma să își serbeze majoratul peste câteva zile, în sânul familiei, a mers cu un alt prieten în pădure, la cules de vreascuri. Nu era prima data, iar tânărul era un obișnuit al ieșirilor în pădure. Parcă având un presentiment, mama acestuia a insistat ca de această dată să rămână acasă. Tânărul a insistat, totuși, să plece în pădure. După ceva timp s-a întâmplat nenorocirea. “Pur și simplu a căzut din picioare deodată. S-a făcut alb la față și s-a prăbușit inconștient”, le-a spus prietenul celor de la 112.
În scurt timp echipajele Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) au fost trimise în zonă. Un consătean aflat cu căruța în pădure a luat trupul copilului și l-a adus în întâmpinarea ambulanței. “La fața locului au fost direcționate un echipaj cu asistent și echipajul cu medic. Tânărul a fost găsit în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare mai bine de 70 de minute. Din păcate fără rezultat”, a precizat medicul primar Andreea Stărică, purtător de cuvânt al SJA Botoșani.
Familie bântuită de tragedii
Medicii au fost nevoiți să declare decesul la fața locului. Inima copilului nu a mai pornit nici măcar o secundă. Familia acestuia a suferit un șoc când a primit vestea. Cu toți se pregăteau de petrecerea de majorat a tânărului, care urma în câteva zile. Familia acestuia pare bântuită de o serie neagră, care pare să nu se mai termine. În urmă cu mai mulți ani un frate de al acestuia a decedat la scăldat în râul Siret.
Cazul a ajuns în atenția polițiștilor. Medicii legiști urmează să efectueze o autopsie pentru a afla cu exactitate cauza morții subite. Tânărul nu suferea de vreo afecțiune și nici nu avea urmele unui traumatism.



