Două femei, mamă și fiică, au ajuns la Urgențe după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier.
Incidentul a avut loc în sensul giratoriu dintre Bulevardul Mihai Eminescu și Strada Petru Rareș. Un autoturism în care se aflau cele două a lovit scuarul dintre cele două sensuri după o neacordare de prioritate din partea unui alt șofer.
În urma impactului violent, cele două pasagere, mamă și fiică, au suferit mai multe leziuni. Au fost preluate de ambulanțe de la fața locului și transportate la Urgențe. “Ambele paciente au fost stabilizate și investigate în serviciul UPU. În urma rezultatelor imagistice ambele au rămas internate în secțiile Chirurgie și Neurochirurgie cu multiple fracturi”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.
Ulterior, din cauza avariilor suferite, autoturismul a fost ridicat de o platformă SOS Savencu de la fața locului.
Aproape în același timp, în intersecția de la 100 de metri distanță, un biciclist a fost acroșat de o mașină. Din fericire, impactul nu a fost unul grav. Câteva minute mai târziu, un autoturism s-a răsturnat într-o curbă în zona Stațiunii de Cercetare Popăuți. Pasagerii au reușit să iasă singuri din mașină, fără a avea nevoie de asistență medicală.



