miercuri, octombrie 29, 2025
AcasăLocalMăsuri stricte luate de jandarmi la meciul din Cupa României

Măsuri stricte luate de jandarmi la meciul din Cupa României

În ziua de joi, 30 octombrie 2025, începând cu ora 19.00, pe Stadionul Municipal Botoșani se va disputa partida de fotbal dintre echipele FC Botoșani și Farul Constanța, în Cupa României.

Măsurile de ordine și siguranță publică la acest joc sportiv vor fi asigurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani. Acesta va fi sprijinit de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Botoșani și Poliției Locale Botoșani.

Accesul spectatorilor în stadion va fi permis începând cu ora 17:00. Pentru evitarea aglomerației și facilitarea unui acces rapid, jandarmii recomandă spectatorilor să se prezinte din timp la porțile de intrare pe stadion.

În conformitate cu prevederile Legii nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică în interiorul stadionului va fi realizată prin personalul unei firme specializate de pază și protecție.

Recomandări pentru spectatori

  • Respectați indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor.
  • Evitați implicarea în incidente care pot afecta ordinea și siguranța publică.
  • Nu staționați pe scările de acces sau pe coronamentul arenei.
  • Este interzis accesul cu obiecte pirotehnice, recipiente din sticlă sau afișe cu mesaje discriminatorii ori instigatoare la violență.
  • Este strict interzisă pătrunderea pe terenul de joc.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani aduce la cunoștința spectatorilor că siguranța tuturor participanților este prioritară. Orice comportament antisocial va fi sancționat conform legii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
18.9 ° C
18.9 °
16.6 °
43 %
6.5kmh
58 %
mie
17 °
J
19 °
vin
16 °
S
14 °
D
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ar trebui să scrie mai mare, că vine lumea mai aproape să vadă.

EDITORIAL

Recunosc, mă număr(am) printre cei care nu prevăd cine știe ce viitor pentru lectură, iar asta se bazează mai mult pe statistici concrete  și...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...