Un incident șocant a zguduit comuna Vorona din județul Botoșani, unde un tânăr a recurs la un gest cumplit în faţa familiei.
În vârstă de 27 de ani din satul Vorona-Teodoru, a ajuns în stare critică la spital după ce s-a stropit cu benzină și și-a dat foc chiar în curtea locuinței, sub privirile îngrozite ale membrilor familiei.
Potrivit apropiaților, gestul extrem ar fi venit pe fondul unei dispute cu fratele său și al consumului de alcool. Flăcările i-au cuprins hainele imediat, iar familia a încercat disperată să le stingă până la sosirea echipajelor medicale.
Eforturi uriașe ale medicilor din trei județe
La fața locului a ajuns rapid o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, care l-a preluat pe tânăr în stare gravă, cu arsuri profunde pe torace, spate, membre superioare, gât și față. Acesta a fost transportat de urgență la Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Județean Mavromati, unde medicii au stabilizat starea pacientului și au solicitat transferul către un centru specializat în arși.
După obținerea aprobărilor, un lanț medical impresionant s-a pus în mișcare. O ambulanță cu medic l-a preluat din Spitalul Judeţean Botoşani şi l-a dus până la Bistrița. De pe heliportul de acolo a fost preluat de elicopterul SMURD Târgu Mureș, care l-a transportat pe calea aerului la Spitalul Județean din Timișoara, Secția de Arși.
Medicii din trei județe, Botoșani, Târgu Mureș şi Timişoara, au colaborat exemplar pentru a-i oferi o șansă la viață tânărului. “A fost o intervenție contracronometru, cu implicarea echipajelor terestre și aeriene. Fiecare minut a contat”, au precizat reprezentanţii SJA Botoşani.
În prezent, tânărul se află internat în stare critică, iar medicii sunt rezervați în privința prognosticului.
Prevenirea suicidului, o prioritate de sănătate publică
Psihiatrii atrag atenția că numărul cazurilor de tentativă de suicid este în creștere la nivel național, mai ales la tineri. Potrivit statisticilor, România se confruntă cu un val îngrijorător de gesturi extreme, adesea pe fondul problemelor emoționale, conflictelor familiale sau al consumului de alcool.
Dacă simți că nu mai poți face față, cere ajutor!
Linia de urgență ANTISUICID 0800 801 200 (apel gratuit)
Poți apela, de asemenea, serviciile de urgență 112 sau un psiholog din comunitatea ta.
Fiecare viață contează. Vorbește despre durerea ta, nu ești singur!



