joi, octombrie 30, 2025
AcasăLocalMoarte cumplită pentru un muncitor botoșănean la Iași (VIDEO)

Moarte cumplită pentru un muncitor botoșănean la Iași (VIDEO)

Un muncitor botoșănean a avut parte de o moarte cumplită chiar la locul de muncă. Accidentul mortal s-a produs joi, în zona străzii Cicoarei din Iași, la un bloc aflat în construcție.

Potrivit autorităților, apelul la numărul unic de urgență 112 a fost primit în cursul zilei de joi. Apelantul a semnalat că un bărbat ar fi căzut de la înălțime în timp de efectua lucrări la un bloc. La locul incidentului au intervenit un echipaj din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, cu o autospecială de intervenție și o autoscară de salvări de la înălțime, alături de un echipaj medical tip C al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

Din primele informații, victima este un bărbat de 45 de ani, născut în județul Botoșani. Acesta ar fi căzut de la etajul 5 până la etajul 3 al clădirii, fiind ulterior găsit la nivelul parterului. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului au constatat decesul acestuia. Cazul a fost preluat de organele de anchetă, care urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia și dacă au fost respectate normele de securitate în muncă.

 Moarte cumplită pentru un muncitor botoșănean la Iași (VIDEO)

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
15 ° C
15 °
14.4 °
54 %
3kmh
19 %
J
14 °
vin
17 °
S
14 °
D
18 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O lecție necesară. Copiii învață manevre de prim ajutor.

EDITORIAL

Dacă e să luăm în seamă sensul cuvântului „frustrat” atunci de bună seamă trebuie să mergem la DEX care spune așa: respectivul cuvânt este...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...