O lecție despre responsabilitate, încredere și a doua șansă a fost oferită vineri, la Penitenciarul Botoșani.
Reprezentanții unității de detenție au organizat o primă ediție a evenimentului „Munca – instrument al reintegrării sociale a deținuților”. Activitatea a reunit autorități locale, instituții publice, reprezentanți ai mediului privat și colaboratori ai sistemului penitenciar, într-un efort comun de a sprijini reintegrarea socială a persoanelor care își ispășesc pedepsele.
În cadrul evenimentului a fost organizat și o întâlnire inedită, o bursă a locurilor de muncă. La aceasta au participat deținuți aflați aproape de finalul executării pedepsei. Aceștia au avut posibilitatea să discute direct cu angajatori din domenii variate, iar unii dintre ei au și primit primele oferte concrete de angajare. „Ne bucurăm să fim astăzi la această bursă a locurilor de muncă. Noi credem că fiecare om merită o a doua șansă. În construcții avem nevoie de oameni serioși, dispuși să învețe. Împreună putem construi nu doar clădiri, ci și oameni noi. Nu judecăm trecutul, privim spre viitor”, a spus reprezentanta unei firme de construcții prezente la eveniment.
Reintegrarea dincolo de ziduri
Evenimentul a avut și o puternică dimensiune umană. Un deținut prezent la eveniment a vorbit deschis despre experiența sa, despre greutățile întâmpinate și despre sprijinul pe care l-a primit din partea penitenciarului. „Eu cred că e o activitate foarte benefică pentru noi și pentru mine personal, în primul rând, vorbesc pentru propria mea persoană, pentru noi și pentru ceilalți colegi. E o activitate foarte benefică din punctul de vedere că îți oferă un sprijin și un loc unde să tragi după liberare. Că dacă ai ieșit de aici după liberare și nu îți oferă nimenea niciun sprijin, niciun loc de muncă, absolut nimica, există posibilitatea să recidivezi”, a mărturisit acesta.
Director Penitenciarul Botoșani: „Suntem factorii schimbării”
La rândul său, directorul Penitenciarului Botoșani a subliniat importanța acestor inițiative, atât pentru comunitate, cât și pentru sistemul penitenciar. „M-am bucurat de feedback-ul celor care au participat la activitate. Am constatat că este nevoie ca astfel de activități să fie desfășurate cu o frecvență mai mare. Toți participanții au manifestat interes pentru a fi aici, au fost curioși să înțeleagă ceea ce facem și în ce mod pot să contribuie la demersurile noastre. Cel mai important este că Penitenciarul Botoșani și toți cei care au fost aici suntem factorii schimbării. Putem contribui în mod pozitiv la îmbunătățirea situației persoanelor afate în detenție și să încercăm împreună să reducem impactul etichetei de deținut”, a precizat Dumitru Daniel Pînzariu, director Penitenciarul Botoșani.
De aceeași părere a fost și primarul municipiului Botoșani, care a salutat deschiderea penitenciarului către comunitate. „O activitate interesantă, astăzi o deschidere a penitenciarului către comunitate prin prezentarea unei oferte a forței de muncă, prin descrierea persoanelor private de libertate și șansa pe care le-o acordă, într-un context în care între cele două instituții, cea pe care o reprezint eu, primăria și respectiv penitenciarul, a fost o colaborare în trecut pe care am apreciat-o atât eu, cât și botoșănenii. Felicitări și mult succes”, a precizat primarul municipiului Botoșani Cosmin Ionuț Andrei.
Psiholog: „Autonomia este greu de recăpătat”
Ofițerul psiholog al unității a explicat că adaptarea după detenție este un proces dificil. Munca și sprijinul comunității pot, însă, face diferența. „Cu siguranță cea mai dificilă perioadă este adaptarea. Pentru că fără voia sa a fost scos din ceea ce era familiar și cunoscut. Și a stat o perioadă în care toate deciziile erau în mâna celorlalți. Autonomia este greu de recăpătat, dar ea poate fi sprijinită prin implicarea noastră, a tuturor. În momentul în care reducem stigma și prejudecata”, a precizat Emma Sultana, ofițer psiholog în cadrul Penitenciarului Botoșani.
O colaborare cu impact real
Evenimentul s-a încheiat cu aprecieri din partea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), partener tradițional al Penitenciarului Botoșani. „Urez succes penitenciarului în acest nou tip de activitate. Astăzi am avut lângă noi exact ceea ce e nevoie pentru reușită: instituții, mediul privat și societatea civilă, lucrând împreună pentru aceeași cauză”, a precizat Anca Apăvoaie directorul AJOFM Botoșani
Prin astfel de inițiative, Penitenciarul Botoșani demonstrează că reintegrarea socială nu este doar un concept, ci o realitate posibilă. Atunci când instituțiile, angajatorii și comunitatea aleg să privească dincolo de greșelile trecutului și să ofere o a doua șansă.















