O femeie și-a fracturat mâna după ce a căzut pe Pietonalul Unirii din Botoșani, din cauza dalelor sparte care de luni de zile pun în pericol trecătorii. Cazul a fost adus din nou în atenția autorităților locale de consilierul municipal Mirabela Dumitriu, în cadrul ședinței de Consiliu Local de vineri.
Consilierul a atras atenția că problema siguranței pietonilor persistă atât în Centrul Istoric, cât și pe Pietonalul Unirii, deși ambele zone sunt declarate pietonale.
„Am ridicat o problemă tot mai des semnalată de cetățeni: în Centrul Istoric, deși zona este declarată pietonală, mașinile continuă să aibă acces, iar starea dalelor s-a degradat vizibil. Aceeași problemă se regăsește și pe Pietonalul Unirii și reprezintă un pericol real pentru pietoni. Pe acolo trec zilnic copii, părinți cu cărucioare, persoane vârstnice”, a declarat Mirabela Dumitriu.
Ea a menționat că, în urmă cu aproape două luni, o femeie a fost grav rănită după ce s-a împiedicat în dalele desprinse, căzând și fracturându-și o mână.
„Rog Primăria Municipiului, prin direcțiile și serviciile subordonate, să monteze stâlpi telescopici pentru restricționarea accesului auto și să înlocuiască dalele deteriorate, pentru a oferi condiții sigure în zonele pietonale”, a adăugat consilierul local.
Probleme semnalate de luni de zile
Problema dalelor sparte este semnalată de locuitori de mai bine de cinci luni. Sâmbătă, la o zi după ședința Consiliului Local, utilajele Primăriei erau deja pe Pietonalul Unirii, unde muncitorii au început să schimbe dalele deteriorate.
Citeşte şi: Pavele nou-nouțe, deja sparte pe Pietonalul Unirii. Care este explicația autorităților
Intervenția vine însă târziu pentru botoșănenii care reclamă că situația ar fi putut fi rezolvată din vară, înainte să apară accidentele.



