marți, noiembrie 4, 2025
AcasăLocalAmenzi de sute de mii de lei și un dosar penal după...

Amenzi de sute de mii de lei și un dosar penal după controale ale Gărzii de Mediu Botoșani

Controale ample la Botoșani ale Gărzii de Mediu au scos la iveală poluare, lipsă de autorizații și terenuri scoase ilegal din circuitul agricol.

Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu Botoșani a derulat, pe parcursul lunii octombrie, o amplă campanie de inspecții și controale la nivelul județului, care s-a lăsat cu sancțiuni consistente. În total, comisarii de mediu au efectuat 37 de acțiuni de inspecție și control, dintre care 25 neplanificate și 12 planificate, conform planului anual de inspecții.
Verificările au vizat atât operatori economici care dețin autorizații de mediu, cât și zone unde au fost semnalate posibile încălcări ale legislației de mediu. Printre acestea s-au numărat șapte controale privind respectarea măsurilor din actele de reglementare, 16 controale în urma sesizărilor cetățenilor, un control dispus direct de Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, precum și un control pentru identificarea unui obiectiv nou.

Sancțiuni usturătoare și măsuri drastice

În urma neregulilor constatate, șase operatori economici au fost amendați, valoarea totală a sancțiunilor ridicându-se la 270.000 de lei.

Cele mai grave abateri au vizat:

  • Lipsa autorizației de mediu – 3 cazuri.
  • Deversarea apelor uzate neepurate în apele de suprafață sau subterane – 2 cazuri.
  • Nerespectarea obligațiilor privind reciclarea deșeurilor – 1 caz.

Cinci dintre amenzi au fost deja achitate, iar una se află în termenul legal de plată.
În plus, comisarii au dispus o sancțiune complementară de desființare a lucrărilor neconforme și readucerea terenului la starea inițială, precum și o sesizare penală pentru scoaterea ilegală a unor terenuri din circuitul agricol sau silvic dintr-o zonă aflată sub protecție naturală.

De asemenea, Garda de Mediu Botoșani a înaintat o propunere de suspendare a autorizației de mediu către autoritatea competentă, în cazul unui operator care nu a respectat obligațiile impuse prin actele de reglementare.

Sesizări din partea botoșănenilor

Pe parcursul lunii, instituția a primit 20 de sesizări privind probleme de mediu din județ, 18 fiind deja soluționate, iar două aflându-se în termenul legal de analiză.
Comisarii de mediu atrag atenția că acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, pentru a preveni și sancționa orice formă de poluare, depozitare ilegală de deșeuri sau afectare a ariilor protejate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
9.4 °
85 %
4.1kmh
86 %
mar
10 °
mie
10 °
J
12 °
vin
15 °
S
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Reclama rămâne sufletul comerțului și pe șantier.

EDITORIAL

Chiar dacă elevii sunt în vacanță, problemele sistemului de educație nu și-au luat concediu, prin urmare pe la ministerul de resort și nu numai...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...