După o şedinţă tensionată la finele săptămânii trecute, noul Colegiu Prefectural de luni a fost mult mai calm.

După şedinţa de Colegiu Prefectural de la finele săptămânii trecute, când noul prefect Raluca-Ştefania Curelariu a luat la întrebări mai mulţi directori de instituţii, luni situaţia s-a schimbat. Reprezentanta guvernului în teritoriu a organizat o nouă şedinţă, în care însă atitudinea a fost cu totul diferită.
Întâlnirea a fost organizată pentru a prezenta mai multe facilităţi la care pot apela persoanele care încă luptă pentru retrocedarea unor proprietăţi. Situaţia este posibilă graţie colaborării cu Oficiul pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Botoşani. Ca urmare a implicării primăriilor poate fi evitat un pas destul de costisitor, contractarea serviciilor unor firme de cadastru, iar demersurile se rezolvă mai repede şi mai ieftin.
„Hai să vorbim şi despre ce avem de îmbunătăţit”
Astfel, în timpul întâlnirii de luni, prefectul Raluca-Ştefania Curelariu a mulţumit pentru colaborarea cu OCPI Botoşani, la scurt timp după ce criticase, pe rând, cinci directori de instituţii.
„Înţeleg că poate şedinţa de colegiu prefectural de săptămâna trecută a provocat nişte sprâncene ridicate, dar în acelaşi timp este foarte simplu: toate instituţiile din judeţ fac şi lucruri foarte bune. În acelaşi timp, toate instituţiile din judeţ, inclusiv Instituţia Prefectului, au nevoie de îmbunătăţiri. Haideţi să vorbim şi despre ce avem de îmbunătăţit, nu doar despre cât de buni suntem”, a declarat Raluca-Ştefania Curelariu.
Prefectul a completat că poate s-au simţit deranjaţi doar cei care nu au cultura dezbaterii, dar ideea este de a colabora şi a găsi soluţii.
Trei ore de discuţii şi întrebări
Şedinţa de Colegiul Prefectural desfăşurată la Botoşani la finele săptămânii trecute a fost una cu totul atipică. Asta deoarece directorii de instituţii care au trebuit să prezinte rapoarte au constat că sunt asaltaţi cu întrebări de către noul prefect Raluca-Ştefania Curelariu.
Prima care a trebuit să dea explicaţii suplimentare a fost Anca Apăvăloaie, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani.
Au urmat însă şi contre cu şefii de la operatorul de apă sau de la Institutul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor.
Tensiunea a continuat să crească şi atunci când prefectul le-a solicitat şefilor de instituţii să spună, privind retrospectiv, care ar fi două lucruri pe care consideră că era mai bine să le facă diferit ca directori. După ce unii şefi au ocolit un răspuns direct, prefectul a replicat că dacă pune aceeaşi întrebare unui om de afaceri acesta răspunde pe nerăsuflate ce putea să facă mai bine.


                                    
