joi, noiembrie 13, 2025
AcasăLocalAproape de dezastru din cauza coșurilor de fum

Aproape de dezastru din cauza coșurilor de fum

Două incendii izbucnite în ultimele ore, la Darabani și Hilișeu-Crișan, au readus în atenție unul dintre cele mai frecvente pericole ale sezonului rece: coșurile de fum defecte sau necurățate.

Un bărbat din Hilișeu-Crișan a rămas fără acoperiș deasupra capului. La câteva ore, o casă din Darabani a fost salvată în ultimul moment de pompieri.

Primul incendiu s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, în localitatea Hilișeu-Crișan. Alarma a fost dată puțin după miezul nopții de fiica proprietarului, care locuiește la câteva case distanță. Aceasta a fost cea care și-a salvat tatăl din locuința cuprinsă de flăcări.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au intervenit rapid cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hilișeu-Horia. Când au ajuns, acoperișul ardea deja în totalitate. Echipajele au reușit să limiteze pagubele, însă casa a suferit distrugeri majore – acoperișul, pe o suprafață de aproape 80 de metri pătrați, a fost mistuit de flăcări, iar tavanul s-a deteriorat.

Cauza probabilă: un coș de fum defect.
Câteva ore mai târziu, un alt incendiu s-a produs la Darabani. Acolo, funinginea depusă pe pereții interiori ai coșului de fum s-a aprins, punând în pericol întreaga locuință. Din fericire, intervenția rapidă a pompierilor militari de la Punctul de Lucru Darabani a împiedicat extinderea flăcărilor și distrugerea casei.

Specialiștii recomandă proprietarilor

După cele două cazuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani trage un semnal de alarmă și reamintește că majoritatea incendiilor de locuință din această perioadă sunt cauzate de coșurile de fum deteriorate, necurățate sau amplasate prea aproape de materiale combustibile.

  • verificarea coșurilor de fum pentru fisuri.
  • curățarea periodică a depunerilor de funingine.
  • tencuirea și văruirea părții din pod a coșului, pentru depistarea rapidă a fisurilor.
  • păstrarea unei distanțe sigure între coș și structurile din lemn ale acoperișului.

„Căldura și scânteile care ies prin fisurile unui coș de fum deteriorat pot aprinde în câteva secunde grinzile sau astereala acoperișului. Curățarea și verificarea coșului nu durează mult, dar poate salva o viață și o casă întreagă”, avertizează pompierii botoșăneni.

Echipele ISU Botoșani rămân mobilizate 24 de ore din 24 pentru intervenții și acordarea primului ajutor, dar fac apel la populație să prevină tragediile printr-un gest simplu: verificarea coșului de fum înainte de a aprinde focul în sobă

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
4.5 ° C
4.6 °
2.8 °
90 %
1.7kmh
38 %
J
10 °
vin
14 °
S
15 °
D
10 °
lun
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să nu se mai plimbe pacienții pe holuri, toate anunțurile sunt la un loc.

EDITORIAL

O știre ce a început să se banalizeze în România. Încă o tânără femeie a fost ucisă de fostul soț în fața copilului. Mihaela,...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...