La data de 14 noiembrie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani.
Judecătorii au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat, de 52 de ani, din comuna Vorona, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma amenințării și lovirii sau alte violențe.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 13 noiembrie a.c., în timp ce se afla la locuința sa, împreună cu un alți doi bărbați, de 63 de ani, respectiv 37 de ani, pe fondul unor neînțelegeri în familie i-ar fi agresat pe aceștia, provocându-le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
Față de bărbat, inițial a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.



