Caz șocant în județul Botoșani, unde o mamă minoră și fetița ei de trei luni au ajuns la spital după ce ar fi fost bătute chiar de bărbatul în vârstă de 25 de ani cu care trăiau. Agresiunea a avut loc într-o locuință dintr-o comună din partea de nord-est a judeţului.
Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 21.30. Polițiștii ajunși la fața locului au găsit-o pe adolescentă speriată și plină de vânătăi. În acelaşi timp, sugara de trei luni prezenta și ea urme vizibile de violență. Ambele victime au fost transportate de urgență la spital cu o ambulanţă.
Imediat a fost decisă internarea ambelor minore, amele prezentând urme de agresiune. “Prezentau traumatisme cranio-cerebrale și cranio faciale, contuzii toraco-abdominale. În urma evaluării clinice și paraclinice efectuată în serviciul de urgență s-a decis supravegherea acestora pe secția de chirurgie”, a precizat medicul primar Elena Guraliuc, coorodonator UPU-SMURD. Medicii sunt îngrijorați de starea sugarei, care prezintă și o hemoragie la nivel cranian. Aceasta este ţinută în permanenţă sub supraveghere, pentru a se decidă dacă este necesară o intervenţie neurochirurgicală
Agresorul, săltat de poliţişti
Între timp, polițiștii au deschis un dosar penal pentru două infracțiuni de violență în familie. Principalul suspect, concubinul tinerei, a fost ridicat și se află în custodia oamenilor legii. În funcție de rezultatele anchetei, procurorii vor decide ce măsuri urmează să fie luate, acesta fiind reținut în cursul nopții. “În acest moment, cercetările sunt efectuate de către polițiși sub aspectul comiterei a doua infracțiuni de violență în familie, iar persoana bonuită de comiterea faptelor, un tânăr de 25 de ani, este în custodia noastră și, în funcție de rezultatul cercetărilor, vor fi dispuse măsuri legale față de acestea”, a precizat inspector principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.
Protecția celor doi copii, mama minoră, dar şi sugara de trei luni, va fi stabilită de autoritățile de protecție socială în orele următoare, cazul intrând și în atenția specialiștilor DGASPC.



