duminică, noiembrie 23, 2025
AcasăLocalCOMUNICAT DE PRESĂ Alexandra, din nou cea mai pricepută vorbitoare din...

COMUNICAT DE PRESĂ Alexandra, din nou cea mai pricepută vorbitoare din România și Republica Moldova

Botoșăneanca noastră care, în primăvară la Praga, câștiga locul I la Discursuri Improvizate la nivel internațional, este din nou pe drumul spre un succes la fel de răsunător. Alexandra Butnaru a obținut în această lună locul I la ambele probe la care a participat, ambele în limba engleză: Discursuri Umoristice și Discursuri Improvizate, din cadrul concursului Toastmasters de toamnă, alături de concurenți din România și Republica Moldova, vorbitori experimentați, din cluburi ce funcționează în marile orașe ale țării, precum București, Iași, Cluj, Sibiu, Constanța, Timișoara, Târgu Mureș și altele.

Concursul a avut loc la Alba Iulia, iar din partea Toastmasters Botoșani, au concurat Elena Tincu,  la secțiunea în limba română și Alexandra Butnaru, în limba engleză.

La doar câteva luni de Toastmasters, Elena a reușit calificarea la concursul de „divizie”, așa cum a fost nivelul celui de la Alba Iulia, după un rezultat foarte bun obținut la o fază anterioară la Chișinău. Ediția pe „arie” s-a desfășurat în octombrie, iar clubul botoșănean de public-speaking a fost reprezentat de trei vorbitori, Elena și Alexandra fiind însoțite și de Radu Huțanu, iar rezultatele au adus multă bucurie:

Elena Tincu – locul III la Discursuri Umoristice (română)
Radu Huțanu – locul I la Discursuri Improvizate (română)
Alexandra Butnaru – locul I la Discursuri Improvizate (română) și locul II la Discursuri Umoristice (engleză)

Alexandra va reprezenta Divizia (România și Republica Moldova) la următorul nivel al concursului, care va avea loc în 2026 la Split, Croația, cu participarea țărilor din Europa Centrală și de Est. Dar nu va merge singură, pentru că la Toastmasters totul de face în echipă. Colegii de club au fost, mai mereu, prezenți pentru a-și susține echipa și pentru a participa la trainingurile de public speaking și leadership organizate în cadrul acestor evenimente.

Rezultatele obținute la nivel regional și național în acest an sunt fără precedent. Clubul Toastmasters Botoșani demonstrează că este un loc perfect pentru a-ți dezvolta abilitățile de comunicare. Atmosfera este relaxantă, deși se luptă cu emoțiile, întâlnirile sunt vesele și de un maxim sprijin reciproc în formarea abilităților de comunicare, dar și de prietenie.
Pentru cine vrea să se convingă, participarea la ședințe este gratuită. Acestea se desfășoară în fiecare joi, de la ora 18.30, în separeul restaurantului La Strada, de pe pietonalul botoșănean.

Toastmasters Botoșani

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
3.9 °
2.2 °
95 %
1.9kmh
100 %
D
4 °
lun
8 °
mar
10 °
mie
11 °
J
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când este colaborare între departamente, rezultatele apar imediat.

EDITORIAL

După toate evenimentele politice din ultima vreme, locale sau naționale care sunt demne de a fi luat în seamă, se poate trage clar o...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...