spot_img
miercuri, decembrie 10, 2025
AcasăLocalCurtea de Conturi confirmă. Prime ilegale de 500.000 de euro la Federația...

Curtea de Conturi confirmă. Prime ilegale de 500.000 de euro la Federația de Canotaj, condusă de Elisabeta Lipă

Federaţia Română de Canotaj se află în centrul unuia dintre cele mai mari scandaluri financiare din sportul românesc, după ce Curtea de Conturi a confirmat oficial: primele de aproape 500.000 de euro acordate angajaţilor nu aveau nicio bază legală. Documentele analizate arată că sume uriașe urmau să ajungă nu doar la conducere, ci și la personal auxiliar – de la bucătar și ospătar, până la fochist și paznic – în timp ce doar două persoane ar fi fost eligibile pentru peste 300.000 de euro din total.

După ce scandalul a izbucnit, preşedinta de atunci, botoşăneanca Elisabeta Lipă, a susţinut că ar fi fost vorba doar despre o simulare. Numai contabila şefă şi secretarul general al Federației urmau să încaseze, în total, 324.000 de euro pentru performanţele sportivilor de la ultimele două ediţii ale Jocurilor Olimpice. Ar fi primit bonusuri cuprinse între 200 de euro şi 10.000 de euro inclusiv bucătarul, ospătarul, fochistul sau paznicul.

Scandal izbucnit anul trecut

Scandalul a apărut încă de anul trecut, când, în presă, au fost publicate informaţii conform cărora angajaţii de la Federaţia de Canotaj au primit bonusuri de 500.000 de euro, fără o bază legală. S-a scris că Elisabeta Lipă, preşedinta de la acea vreme, ar fi încasat aproape 90.000 de euro, iar contabilul-şef ar fi luat peste 70.000 de euro.

A mai apărut un tabel în care se preciza că secretarul general şi contabila şefă vor încasa peste 300.000 de euro. Lipă susţinea că e doar o simulare. Ulterior, conform altor informaţii din presă, cei doi angajaţi ar fi încasat prime de 86.000 de euro şi, respectiv, 100.000 de euro.

Curtea de Conturi a încheiat raportul

Curtea de Conturi a intrat pe fir, iar acum încheiat raportul. Din primele rezultate publicate de jurnaliştii de la golazo.ro, reiese că angajaţii care nu ar fi contribuit cu nimic la performanțele sportivilor ar fi primit prime în valoare de peste 300.000 de euro. Ar fi încasat bonusuri cuprinse între 200 de euro şi 10.000 de euro inclusiv bucătarul, ospătarul, fochistul sau paznicul.

Curtea de Conturi ar putea să sesizeze mai departe ANAF sau Parchetul pentru a se demara cercetări.

Ce spune Elisabeta Lipă

Federația Română de Canotaj a reacționat, prin vocea conducătoarei forului, Elisabeta Lipă, după ce Curtea de Conturi a transmis că unele premieri făcute după Jocurile Olimpice din 2021 și 2024 nu au avut un cadru legal.

„În primul rând, aceste plăți au fost făcute de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român, pentru că federația nu se premiază singură. Federația face niște propuneri, apoi propunerile trec prin multe etape. Raportul a fost finalizat între Curtea de Conturi și COSR, nu cu Federația de Canotaj. Au făcut acest raport cu rea credință, din punctul meu de vedere.

Nimeni nu își permite să facă niște premieri în afara legislației în vigoare. Nimeni! Eu nu îmi permit să încalc nicio lege. Probabil, se vor face niște obiecțiuni, pentru că nu putem lăsa chiar așa. Avem șase luni la dispoziție, să facem planul de măsuri, să venim cu obiecțiuni, să ne spunem poziția, pentru că pe noi nu ne întreabă nimeni… Noi mergem acolo, ei scriu, constată, scriu și noi trebuie să luăm decizia de bună.

De anul trecut, tot vorbim despre aceste premieri, acești contabili. Acești oameni își fac treaba. Noi nu putem vorbi altceva decât ceea ce ne spune legea. Conform normelor financiare de aplicare a Legii 69/2000, nu își permitea nimeni să facă niște plăți ilegale. Legislația spune foarte clar că 40% din valoarea totală a premiilor acordate sportivilor revine personalului federației.

Federația Română de Canotaj înseamnă peste 60 de angajați. Contabilul-șef este angajatul federației, face parte din personal. La fel și secretarul general, consilieri sportivi, antrenori federali, asistenți, fochiști, bucătari, marangozi și așa mai departe. Toți acești oameni, o dată la patru ani, sunt premiați, conform legii. O dată la patru ani, se pot face aceste premieri, dacă există rezultate. Nu înțeleg de unde au scos aceste criterii, aceste atribuții”, a declarat Elisabeta Lipă, pentru Radio România Actualități.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
8.3 °
93 %
1.5kmh
100 %
mie
10 °
J
12 °
vin
11 °
S
7 °
D
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Reparațiile au durat două zile, șase luni a durat până s-au gândit să repare.

EDITORIAL

Editorialul precedent s-a bucurat de oarece aprecieri, dezbateri și comentarii. Mult peste media obișnuită pe pagina de socializare a Monitorului. Acestora li s-au adăugat...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...