Curtea Constituţională a României a respins obiecţia de neconstituţionalitate a Legii care stabileşte măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi modifică şi completează acte normative, obiecţie formulată de senatori ai Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor. Legea contestată de AUR vizează majorarea unor taxe şi impozite pe locuinţe, terenuri, maşini şi dividende, precum şi a unor tarife pentru colete, măriri pe care Guvernul spera să le aplice de la începutul anului viitor.
CCR a arătat că reexaminarea de către Parlament a legii criticate – adoptate iniţial prin angajarea răspunderii Guvernului – pentru punerea de acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr.481/2025 s-a realizat în mod corect. De asemenea, nesolicitarea opiniei Consiliului fiscal este irelevantă în contextul procedurii reexaminării legii criticate, a stabilit CCR.
”Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 28 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor şi a constatat că Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative este constituţională în raport cu criticile formulate”, au arătat reprezentanţii CCR, într-un comunicat de presă.
Ce măsuri urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie
Creștere de aproape 80% a impozitului pe locuințe
De anul viitor, impozitele pe proprietate pentru persoanele fizice, la mașini, urmează să fie majorate.
Proiectul propune calcul impozitelor printr-un mecanism tranzitoriu, până în ianuarie 2027, când se va trece la impozitarea la valoarea de piață, nefiind suficient timp de aplicare pâna la începutul anului viitor.
Chiar și așa, impozitul pe locuințe va crește semnificativ, cu aproape 80%, potrivit unor estimări. Pentru un apartament de trei camere din București pentru care impozitul a fost anul acesta de 198 de lei, anul următor proprietarul ar putea datora 355 de lei, arată calculele profit.ro.
Proiectul de lege propune actualizarea valorilor impozabile din Codul Fiscal de 2,68 ori, indiferent de tipul clădirii (cadre de beton, lemn, etc). Valorile prevăzute acum sunt cele din 2015, dar între timp au fost actualizate cu inflația.
Tot de la 1 ianuarie 2026, este prevăzut ca toți comercianții să fie obligați să accepte plata cu cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare, inclusiv aplicaţii ce facilitează acceptarea plăţilor electronice, indiferent de valoarea încasărilor în numerar realizate în cursul unui an.
Va fi eliminat pragul de 50.000 lei încasări în numerar realizate în cursul unui an de la care intervenea obligația de a accepta ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări de servicii, oferind posibilitatea posesorilor de carduri, în contextul actual, dominat de digitalizare, de a utiliza acest mijloc de plată la un număr mai mare de operatori economici.
Proiectul propune și un nou mecanism de impozitare a mijloacelor de transport, astfel încât să existe o diferențiere între vehiculele mai poluante și cele mai puțin poluante, pe principiul „poluatorul plătește”.
Pentru fiecare categorie de mijloc de transport cu tracțiune mecanică se diferențiază un impozit în funcție de două criterii: capacitate cilindrică (în lei/200 cm3) și norma de poluare. Sunt 8 norme de poluare de la cea mai poluantă, non-euro, la cea mai nepoluantă: E0/Non-euro, E1, E2, E3, E4, E5, E6, Hibride cu nivel de emisii mai mare de 50g CO2/km.
Proiectul de lege mai prevede creșterea valorii impozabile a locuințelor și terenurilor deținute de persoane fizice, un capital minim necesar de 500 de lei pentru societățile cu răspundere limitata (SRL) care au o cifră de afaceri netă de 400.000 de lei, dar și creșterea bazei de calcul a CASS la 72 de salarii minime brute pe țară pentru veniturile din activități independente.
Taxă de 25 lei pentru coletele comandate de pe platformele non-UE
Legea prevede introducerea unei taxe fixe de 25 lei pentru fiecare colet de sub 150 euro care vine din zona non-UE, precum China sau Turcia.
Măsura îi va afecta pe românii care comandă de pe platforme online precum Temu, Trendyol sau Shein.
Taxa va fi instituită prin conlucrare cu toate companiile de curierat.




