De astăzi, marţi, 16 decembrie, mişcarea iniţiată de actorul Florin Aioniţoaei pentru susţinerea unei justiţii corecte are aviz pentru a fi considerată protest legal. Acordul a fost dat de Primărie, Poliţia Botoşani şi Jandarmerie.
„Am avizat favorabil adunarea publică organizată cu scopul susţinerii independenţei justiţiei şi a principiilor statului de drept, locaţie: Piaţa Revoluţiei nr. 1, în perioada 16-20 decembrie 2025, interval orar 18.00-20.00”, se arată în avizul favorabil semnat de reprezentanţii celor trei instituţii.
Acordul a venit după trei seri de „plimbări” botoşănene prin faţa sediului Primăriei pentru susţinerea unei justiţii corecte.
„Începând de azi, 16 decembrie 2025, între orele 18-20 putem protesta legal, în Piața Revoluției. Adunarea publică are caracter pașnic și civic și urmărește exprimarea opiniei cetățenilor cu privire la funcționarea justiției ca pilon fundamental al statului de drept (…)Transparență în justiție (…)Fără prescripție pentru corupție”, a scris Florin Aioniţoaei după primirea avizului favorabil pentru protest.
Organizatorul mişcării a declarat că i s-a comunicat că nu se va putea protesta pe data de 21 decembrie, deoarece atunci este paradă de datini şi obiceiuri.
O săptămână de proteste în ţară
În ţară, protestele au deja o săptămână sunt mult mai ample. Seria mişcărilor pentru o justiţie cu adevărat independentă a început acum o săptămână, după ce TVR a difuzat documentarul „Justiție capturată”, realizat de Recorder. Investigația prezintă mecanismele din sistemul judiciar care, potrivit autorilor, au permis blocarea unor dosare de corupție, influențe politice asupra justiției și pronunțarea unor sentințe controversate.




