Festivalul „Din străbuni, din oameni buni” a ajuns la a 50-a ediţie la Botoşani. Municipiul a devenit, pentru o zi, inima vie a tradițiilor românești.
Evenimentul a reunit peste 30 de formații din județul Botoșani, dar și din alte zone ale țării, precum Suceava și Vrancea, aducând împreună generații de păstrători ai obiceiurilor străvechi.
Alaiurile de datini au străbătut principalele artere ale orașului, transformând străzile într-o adevărată scenă în aer liber. Peste 10.000 de persoane, participanți, spectatori şi organizatori, au fost parte din acest impresionant traseu, unde tradițiile au prins viață chiar în centrul Botoșaniului.
Formații de căiuți, urși, capre, dar și cete de colindători mascați au încântat publicul prin culoare, ritm și autenticitate. “Eu cred că nu există sărbători de iarnă, cel puțin la noi, la Moldova, aici, fără obiceiuri. Avem nașterea Mântuitorului, avem noul an, dar aceste două sărbători, dacă nu le împachetăm cu capră, urs, urători și alte lucruri, nu trec cum trebuie. Asta e şi în mintea mea.Mi se pare incredibil că sunt 50 de ani, adică nu-i doar un rod al revoluției sau al noii orânduiri. Deci întotdeauna am făcut obiceiul acesta, acest fetival. Cel mai important este să păstrăm autentic, apropo de tot ce se întâmplă de Anul Nou”, a precizat Valeriu Iftime, preşedintele CJ Botoşani.
Festivalul „Din străbuni, din oameni buni” a împlinit 50 de ani
Ediţia din acest an a festivalului este una jubileu, spre mândria organizatorilor. “Am ajuns la jubileu cu festivalul de datin şi obiceiuri de iarnă, Din străbuni, din oameni buni. Ne bucurăm tare mult să avem 33 de formaţii participante, 6 din judeţele vecine. I-am adus pe cei mai spectaculoşi, pe cei mai buni şi restul sunt formaţiile de la noi din judeţul Botoşani. Am deschis acest festival cu un moment special al formaților de căiuți din județul Botoșani, pentru că jocul căiuților este cel mai reprezentativ obicei de iarnă din județul nostru și ne-am bucurat să-i avem aici, în piața centrului vechi, pe toți căiuții din județul Botoșani”, a precizat Iustina Irimia-Cenușă director Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.
Spectatorii au fost vizibil impresionați de spectacolul stradal. După parada din oraș, festivalul a continuat în Centrul Vechi al municipiului, unde fiecare formație a urcat pe scenă pentru a-și prezenta jocurile, urăturile și dansurile tradiționale.




