spot_img
miercuri, decembrie 24, 2025
AcasăLocalAccident cu doi răniți în dimineața de Ajun. Condiții de iarnă pe...

Accident cu doi răniți în dimineața de Ajun. Condiții de iarnă pe șosea

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DJ 208 C, între localitățile Baisa și Corni.

În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. Doi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluați de echipajul medical și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
-0.5 ° C
-0.4 °
-1.1 °
98 %
4.4kmh
100 %
mie
1 °
J
-2 °
vin
2 °
S
-0 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru situația în care nu ești hotărât dacă să dai foc la casă sau să o arunci în aer.

EDITORIAL

Neputința, neștiința și lipsa de voință sunt coordonatele ideale pe care hoinăresc frustrarea și invidia. Copiii alintați ai acestor două caracteristici exclusiv umane sunt...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...