ANM a actualizat prognoza meteo pentru acest sfârșit de săptămână, anunțând noi avertizări pentru aproape întreaga țară. Codul portocaliu de viscol, care inițial viza zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, a fost extins în 12 județe.
Potrivit meteorologilor, sâmbătă, 27 decembrie, vântul se va intensifica în regiunile estice, sud-estice și sud-vestice, atingând viteze de 40-60 km/h, ceea ce va amplifica senzația de frig. Răcirea vremii va fi resimțită, în special, în zonele de munte, unde rafalele de vânt vor depăși 70-90 km/h, viscolind ninsoarea și zăpada depusă, transmite ANM, în prognoza meteo.
Până luni, 29 decembrie, ora 21, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, sunt anunțate precipitații sub formă de ninsoare, cu un strat de zăpadă ce va varia între 5-10 cm, iar în Carpații Meridionali și Orientali, pe alocuri, de 15-20 cm. De asemenea, se va forma ghețuș sau polei pe arii restrânse.
Zonele aflate deja sub cod galben de viscol
O avertizare meteo cod galben a intrat în vigoare sâmbătă dimineața, de la ora 10.30, ce va fi valabil până diseară, la ora 23. În Carpații Meridionali și de Curbură, rafalele vor atinge 60-85 km/h, iar la altitudini mari, chiar 90-110 km/h. Vântul va avea intensificări și în Moldova, vestul Olteniei, și în nordul și estul Dobrogei, cu viteze de 50-70 km/h, în zonele marcate cu galben pe hartă.
Codul portocaliu, extins pentru Moldova și Transilvania
După miezul nopții, până luni dimineață, 29 decembrie, va fi valabilă o altă avertizare cod galben. Zonele vizate de alerta meteo sunt Maramureș, Transilvania, Moldova și Dobrogea.
Va ninge viscolit, iar vântul va continua să bată cu 50-70 km/h, depunându-se un strat de zăpadă de 3-8 cm, iar în Carpații Orientali și Meridionali de 10-20 cm. Totodată, în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…70 km/h.
În plus, meteorologii au extins avertizarea cod portocaliu pentru mai multe zone din România, care va fi valabil din această noaptea, de la ora 2, până luni, 29 decembrie, ora 10, în special în Carpații Meridionali și de Curbură. Aici, vântul va sufla cu rafale de peste 110-130 km/h, va ninge viscolit, reducând vizibilitatea sub 50 m și formând troiene de zăpadă.
Codul galben este valabil în perioada 27 decembrie, ora 23.00 – 29 decembrie, ora 10.00. Codul portocaliu intră în vigoare pe 28 decembrie, ora 2.00 și este valabil până pe 29 decembrie, ora 10.00.
Pe parcursul zilei de duminică, în cea mai mare parte a Moldovei și local în Transilvania, vântul va continua să bată tare, cu rafale de 70-90 km/h, iar în nordul și centrul Carpaților Orientali chiar de 90-100 km/h, viscolind ninsoarea și diminuând vizibilitatea.
Recomandări transmise de ISU
ISU Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.
Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani .
Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.
Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
✔️ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
✔️ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
✔️ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
✔️ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
✔️ nu atingeți firele căzute la pământ.




