duminică, iunie 15, 2025
AcasăLocal BTPieton scăpat cu bine după ce s-a izbit în tramvai

Pieton scăpat cu bine după ce s-a izbit în tramvai

Un botoşănean a scăpat ieri, cu leziuni minore, după ce s-a ciocnit cu un tramvai. Bărbatul în vârstă de 47 de ani mergea pe Calea Naţională, iar, când a ajuns în dreptul companiei Electroalfa, s-a gândit să traverseze. Deşi a văzut că se apropie tramvaiul, a ales totuşi să treacă strada în fugă. Nu a reuşit, însă, să ajungă pe partea cealaltă a străzii, lovindu-se cu capul de mijlocul de transport în comun.

În urma apelurilor făcute la 112 de martorii la accident, la faţa locului a ajuns echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Victima, care imediat după eveniment a încercat să plece înainte de a primi ajutor medical, a fost transportată la spital şi diagnosticată cu un traumatism cranian.

Audiat de poliţişti, vatmanul a povestit că, dacă ar fi văzut că bărbatul aşteaptă în dreptul trecerii de pietoni, ar fi încetinit. Pentru că acesta a ales să traversze în fugă, nu a avut timp suficient să oprească.

Pe timpul efectuării cercetărilor, tramvaiele au fost blocate, iar traficul rutier a fost deviat pe şoseaua de centură.

Accidentul vine la o lună după ce un vatman a ajuns cu tramvaiul pe spaţiul verde din faţa Şcolii 11. Tramvaiul a sărit pur şi simplu de pe calea de rulare, a rupt o bucată din bordură şi s-a oprit pe spaţiul verde dintre scuaruri. Niciun călător nu a fost rănit. Vatmanul, însă, a fost depistat băut, etilotestul arătând o concentraţie de 0,21 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

 

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
63 %
6.1kmh
28 %
D
25 °
lun
25 °
mar
21 °
mie
25 °
J
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...

EDITORIAL

E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...

EPIGRAMA ZILEI

Mă tot întreb, și nu de ieri Ci chiar de când s-au fabricat : De ce nu s-or fi inventat Și camere de ... dat vederi ?   -Dumitru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...