luni, iunie 16, 2025
AcasăLocal BTPoveste inventată după tumbe cu maşina

Poveste inventată după tumbe cu maşina

Un tânăr de 23 de ani a suferit răni grave, ieri după-amiază, după ce autoturismul în care se afla s-a dat de mai multe ori peste cap pe drumul Botoşani-Dorohoi. Accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea Sauceniţa, după ce şoferul ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă la stânga. Potrivit martorilor, maşina a început să meargă în zigzag pe șosea, după care s-a dat de mai multe ori peste cap.

Când au ajuns la faţa locului, membrii echipajului SMURD de Terapie Intensivă Mobilă l-au găsit într-un şanţ pe tânărul de 23 de ani. După ce a fost îngrijit la faţa locului, acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean.

Bărbatul, care mirosea a alcool, a spus că la volanul maşinii răsturnate s-ar fi aflat un amic al său, care s-ar fi făcut nevăzut după producerea accidentului. Poliţiştii de la Rutieră, ajunşi la faţa locului, s-au declarat convinşi că acesta a condus maşina şi au mers şi ei la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru a-l testa cu etilotestul şi a cere recoltarea de probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

 

– Tudor CHIRIAC

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.2 ° C
13.3 °
12.2 °
70 %
2kmh
0 %
lun
27 °
mar
23 °
mie
24 °
J
23 °
vin
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...

EDITORIAL

E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...

EPIGRAMA ZILEI

Mă tot întreb, și nu de ieri Ci chiar de când s-au fabricat : De ce nu s-or fi inventat Și camere de ... dat vederi ?   -Dumitru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...