joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTSucces botoşănean la Concursul Naţional TEAM

Succes botoşănean la Concursul Naţional TEAM

Elevii botoşăneni, coordonaţi de profesorul Luisian Grigore, şi-au demonstrat competenţele în domeniul fizicii aplicate, electronicii şi roboticii la cea de a XII-a ediţie a Concursului Naţional de Construcţii Electronice TEAM. Maratonul competiţional a fost inclus în Calendarul Naţional al Activităţilor Educative Extraşcolare, alături de alte 101 competiţii din ţară. Concursul a avut loc în perioada 30 noiembrie  – 3 decembrie, fiind organizat de Palatul Copiilor Botoşani, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu o finanţare parţială asigurată de Ministerul Educaţiei.

La această etapă au participat 80 elevi, câştigători ai fazelor județene, din 20 echipaje din țară.

Din echipa botoşăneană au făcut parte Alexandru Grigoruţă, Tamara Sauciuc, Dorin Grigoruţă, Sebastian Ilica, Gabriel Rotariu, Eduard Grigore, George Ursu, Darian Clodnischi şi Tudor Anisie.

Concursul a avut cinci probe pe trei categorii de vârstă şi anume: Practică – realizarea unui montaj electronic; Proiectare – proiectarea unui circuit electronic pe hârtie milimetrică; Teorie – evaluarea cunoştinţelor în domeniul electronic; Lucrări tehnice – prezentarea lucrărilor realizate în acest an de către elevi; Proiectare pe calculator – proiectarea unui circuit electronic cu un soft la alegere.

„Cu toate că s-au acordat maxim cinci premii pe probă și categorie de vârstă, din nou, echipa din Botoșani a fost greu de învins, obținând 11 premii I, cinci premii II şi două premii III. În parteneriat cu Palatul Copiilor Suceava a fost organizat și un concurs de Robotică, unde echipa din Botoșani a obținut locul I și II”, a declarat Luisian Grigore.

Graţie fondurilor primite de la minister, dar şi contribuţiei sponsorilor locali, organizarea concursului a fost impecabilă (cazare la hotel, masa la restaurant, premii valoroase fiecărui echipaj: imprimate laser și jet cu scanner, boxe portabile, componente robotică, accesorii calculator etc). Monitorul de Botoşani a fost partener media al acestei competiţii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
17.8 ° C
17.8 °
16.1 °
64 %
2.9kmh
22 %
J
23 °
vin
20 °
S
26 °
D
25 °
lun
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...