miercuri, septembrie 3, 2025
AcasăLocal BTBărbaţi acuzaţi de tăieri ilegale de arbori

Bărbaţi acuzaţi de tăieri ilegale de arbori

Doi bărbaţi bănuiţi că au tăiat ilegal mai mulţi copaci dintr-o pădure au fost puşi sub urmărire penală de către poliţişti. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţea (IPJ), este vorba de un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Frumuşica, şi de un bărbat în vârstă de 47 de ani din judeţul Iaşi. „Din cercetări a rezultat faptul că aceştia, în noaptea de 20 spre 21 iunie 2018, au tăiat şi sustras fără drept mai mulţi arbori dintr-o pădure aparţinând Ocolului Silvic Flămânzi, de pe raza comunei Frumuşica”, spun reprezentanţii IPJ, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională fiind de 1.200 de lei. În schimb, anchetatorii au reuşit să recupereze întreaga cantitatea de material lemnos sustrasă. „În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluţie procedurală”, au mai precizat reprezentanţii IPJ Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
45 %
2.7kmh
0 %
mie
25 °
J
33 °
vin
33 °
S
33 °
D
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au observat și sucevenii că parcăm corect și elegant.

EDITORIAL

Sufocați aproape un semicentenar de o cruntă și apăsătoare dictatură, românii au văzut în democrație suprema formă de organizare a societății când de fapt,...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...