miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTFemeie lovită de o maşină scăpată de sub control

Femeie lovită de o maşină scăpată de sub control

O femeie în vârstă de 61 de ani a ajuns ieri la spital, după ce a fost lovită de o maşină. Accidentul a avut loc în Zona industrială a municipiului, când un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce mergea cu un autoturism pe strada Manoleşti Deal, la efectuarea virajului la stânga pentru a pătrunde pe strada Adrian Adamiu, din cauza vitezei neadaptate, a piedut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a ajuns pe contrasens şi a accidentat-o pe femeie. Rănită, femeia a fost transportată la spital. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au deschis o anchetă, tânărul aflat la volanul autoturismului fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
24.5 ° C
24.6 °
23.9 °
43 %
6.5kmh
0 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...