marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTŞcolile botoşănene vor fi verificate de comisii numite de prefectul judeţului

Şcolile botoşănene vor fi verificate de comisii numite de prefectul judeţului

Emoţii pentru conducerile unităţilor de învăţământ. Prin ordin al prefectului Dan Şlincu au fost constituite trei comisii care vor face verificări în şcoli pentru a evalua stadiul pregătirilor pentru noul an de învăţământ. Vor fi verificate în principal unităţile care nu deţin autorizaţie sanitară de funcţionare.

„Activitatea celor trei comisii va fi coordonată de corpul de control din cadrul Instituției Prefectului și se va desfășura în perioada 8 – 22 august, urmând ca până la data de 27 august să prezinte raportul final”, a declarat

Dan Șlincu.

Potrivit oficialului, raportul final va fi întocmit pe baza fișelor tehnice constatatoare din fiecare unitate de învăţământ, în care vor fi evidențiate toate deficiențele, măsurile impuse și termenele de remediere.

În județul Botoșani sunt 490 de unități de învăţământ, din care 120 cu personalitate juridică.

Rezultatele controalelor vor fi prezentate în Colegiul Prefectural din luna august.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean susţine că, date fiind investiţiile derulate de primării cu fonduri primite prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, va creşte numărul şcolilor care vor primi autorizaţie sanitară de funcţionare şi autorizaţie de securitate la incendiu.

La începutul anului şcolar 2017 – 2018, 337 de unităţi şcolare botoşănene nu aveau  autorizații sanitare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.7 ° C
22.7 °
22.2 °
40 %
6.9kmh
3 %
mar
26 °
mie
26 °
J
29 °
vin
30 °
S
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...