miercuri, mai 7, 2025
AcasăLocal BTCriză de medici cardiologi în Ambulatoriul de Specialitate

Criză de medici cardiologi în Ambulatoriul de Specialitate

Din cauza lipsei de medici cardiologi, activitatea în Ambulatoriul Spitalului Județean se desfășoară cu greutate, după cum susține medicul primar Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean. Potrivit acestuia, la unitatea spitalicească ar mai fi nevoie de încă patru medici pe Secția cardiologie și alți doi care să lucreze în ambulatoriu. „În prezent sunt angajați patru medici cardiologi și un medic de medicină internă delegat. Activitatea în ambulatoriul de specialitate se desfășoară cu greutate, de aceea, lista cu programări se stabilește în fiecare lună, funcție de disponibilitate medicilor din cadrul secției. Avem în pregătire cinci medici rezidenți: un medic anul I, unul anul II, un medic anul III și doi medici anul IV”, menționat medicul Ștefan Bercea.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.1 °
10.5 °
91 %
4.2kmh
100 %
mie
11 °
J
10 °
vin
9 °
S
13 °
D
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cam așa e și prin țară, am vrea și cu unii și cu alții, să fie bine, să nu fie rău.

EDITORIAL

Rezultatul alegerilor de duminică demonstrează fără echivoc că ne aflăm în fața unui moment istoric, dar nu din categoria celor pe care îl clamează...

EPIGRAMA ZILEI

Când vin seara târzior Și intru-n dormitor sfios Ea croșetează de zor Un ochi pe față… doi pe dos! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...