sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTNoi razii cu mascaţii în cluburi

Noi razii cu mascaţii în cluburi

Localurile din oraş şi judeţ au început să devină ţina tot mai multor controale ale poliţiştilor botoşăneni. Astfel, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au efectuat, sâmbătă, o acţiune pe raza de competenţă în zona localurilor de alimentaţie publică, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi pentru creşterea vizibilităţii organelor de ordine. „Cu ocazia controalelor efectuate au fost legitimate 62 de persoane şi verificate 8 societăţi comerciale. Astfel de activităţi vor continua şi în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Botoşani, inspectorul Maria Carp.
O altă razie a fost efectuată de poliţiştii Secţiei Rurale nr. 8, care au efectuat o acţiune pe raza comunelor Copălău şi Frumuşica, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ şi a evaziunii fiscale. Cu ocazia aceasta au fost legitimate 8 persoane şi controlate 4 unităţi economice, iar la punctul de lucru al unei unităţi economice a fost depistată cantitatea de 600 de ţigarete de provenienţă Ucraina şi duty free, cu timbru de acciză specific ţării de provenienţă, pentru care gestionara nu deţinea documente legale. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, potrivit IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
58 %
1.7kmh
79 %
S
21 °
D
27 °
lun
16 °
mar
16 °
mie
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...