vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTDoi răniți într-un accident la Ștefănești

Doi răniți într-un accident la Ștefănești

Două persoane au fost rănite şi au ajuns la spital după un accident rutier produs miercuri după-amiază pe drumul național Botoșani-Ștefănești. Incidentul a avut loc în momentul în care şoferul unui autoturism Opel a redus viteza pentru a vira dreapta pe un drum secundar, însă a fost lovit puternic din spate de un autoturism Mercedes Benz care circula în spatele său cu viteză, iar şoferul nu a reuşit să oprească maşina la timp pentru a evita impactul. În urma accidentului, Opelul a fost proiectat într-un cap de pod în afara părții carosabile, iar autoturismul Mercedes a fost rotit la 180 de grade din inerţia impactului. Șoferul Opelului, în vârstă de 40 de ani, nu a fost rănit, însă două femei, pasagere în autoturism au fost rănite, fiind preluate de ambulanțe și transportate la spital. „Cele două femei, în vârstă de 16 şi 28 de ani, au primit primul ajutor la faţa locului de la echipajele noastre, după care transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Pediatrie, respectiv Unitatea de Primiri Urgenţe, prezentând traumatism cranio-facial, respectiv traumatism cranio-cerebral acut”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, coordonator în cadrul dispeceratului Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Cazul a fost preluat de poliţişti, care au început o anchetă, iar şoferul vinovat, în vârstă de 27 de ani, este cercetat pentru vătămare corporală.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21.1 °
20.5 °
35 %
2.2kmh
4 %
vin
24 °
S
26 °
D
28 °
lun
15 °
mar
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...