miercuri, mai 7, 2025
AcasăLocal BTAutoturism fantomă abandonat în mijlocul drumului

Autoturism fantomă abandonat în mijlocul drumului

Situaţie incredibilă în judeţ, unde o maşină “fantomă” avariată a fost abandonată în mijlocul drumului. Autoturismul a fost descoperit ieri, după ce poliţiştii Secţiei Rurale nr. 5 au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza localităţii Vârfu Câmpului, la intersecţia drumurilor naţionale DN 29 A cu DN 29 C se află o maşină avariată şi abandonată, care blochează traficul. Echipajul de poliţie ajuns la faţa locului a identificat autoturismul în cauză, acesta având aplicat un număr de înmatriculare provizoriu emis de judeţul Suceava. Cu ocazia verificărilor s-a constatat faptul că numărul de înmatriculare respectiv este expirat din luna aprilie 2017. Autoturismul a fost ridicat de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, în vederea identificării conducătorului auto şi pentru tragerea la răspundere penală a acestuia.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.5 °
91 %
2.6kmh
100 %
mie
11 °
J
10 °
vin
9 °
S
13 °
D
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cam așa e și prin țară, am vrea și cu unii și cu alții, să fie bine, să nu fie rău.

EDITORIAL

Rezultatul alegerilor de duminică demonstrează fără echivoc că ne aflăm în fața unui moment istoric, dar nu din categoria celor pe care îl clamează...

EPIGRAMA ZILEI

Când vin seara târzior Și intru-n dormitor sfios Ea croșetează de zor Un ochi pe față… doi pe dos! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...