sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTFată de 15 ani împinsă la suicid de scandalurile părinților

Fată de 15 ani împinsă la suicid de scandalurile părinților

O fată de 15 ani a ajuns miercuri seară la spital cu SMURD-ul, după ce a înghițit mai multe pastile destinate afecţiunilor cardiace. Copila, din Dorohoi, a ajuns la spital după ce a asistat la o nouă ceartă între părinţi. Tot mai violente şi tot mai dese, certurile părinţilor o făceau pe fată să fie mai retrasă şi să aibă stări de nelinişte.

Din câte se pare, miercuri între părinţi a avut loc o ceartă, tatăl fiind într-o avansată stare de ebrietate, apoi între mamă şi fiică o altă dispută, care a făcut-o pe fată să înghită mai mute tablete din pastilele găsite în casă, prescrise pentru afecţiuni cardiace.
Fata a început să se simtă rău şi mama a decis să o transporte la Spitalul Dorohoi, unde a fost ţinută sub supraveghere câteva ore.

Pentru că starea ei se deteriora, s-a decis transferul la Botoşani. „A fost vorba despre o intoxicaţie voluntară, polimedicamentoasă în jurul amiezii. Ulterior fetiţa a avut două vărsături, dar starea ei a continuat să se degradeze, prezentând şi o serie de probleme cardiace secundare intoxicaţiei, astfel că a fost direcţionată către Pediatrie Botoşani cu ambulanţa”, a percizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Pe drum, însă, starea micuţei devenea tot mai instabilă, astfel că asistentul de pe ambulanţă a solicitat sprijinul echipajului de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD, care a preluat fata şi a stabilizat-o, după care a adus-o în siguranţă la Botoşani pentru a fi investigată şi supravegheată de medicii pediatri.

Potrivit psihiatrilor, astfel de cazuri au loc de cele mai multe ori când copiii încearcă să le capteze atenţia părinţilor şi doresc prin astfel de gesturi să traga un semnal de alarmă asupra stărilor conflictuale la care iau parte tot timpul.

Cazul a fost prezentat şi rerpezentanţilor Protecţiei Copilului, care au demarat o anchetă pentru a stabili care sunt condiţiile în familia tinerei şi ce a făcut-o să recurgă la acel gest, mai ales că tatăl acesteia era agresiv verbal şi fizic şi cu cadrele medicale, în momentul în care acestea încercau să afle de la fată mai multe detalii despre starea ei de sănătate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
24.6 ° C
24.6 °
24.6 °
49 %
2.3kmh
62 %
S
25 °
D
27 °
lun
16 °
mar
16 °
mie
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...