joi, iunie 19, 2025
AcasăLocal BTDescoperire macabră la Flămânzi

Descoperire macabră la Flămânzi

O femeie a observat o căruţă care mergea pe drum fără căruţaş, însă când s-a apropiat de atelaj, a văzut un bărbat mort, căzut cu faţa în sus. Cazul a intrat în atenţia Poliţeiştilor joi după-amiază, când o femeie din satul Cordun a observat că o căruţă trasă de cai se deplasa sinuos pe drumul din sat fără ca nimeni să fie la frâiele cailor. Crezând iniţial că animalele erau scăpate de sub control, aceasta s-a apropiat de căruţă pentru a încerca să o oprească, însă spre şocul ei, a observat că în coşul atelajului era corpul neinsufleţit al unui bărbat. Acesta era întins cu faţa în sus, fără suflare, iar femeia a reuşit să oprească atelajul, după care a sunat la 112. la faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care însă nu a mai putut face nimic, decât să constate decesul bărbatului. Acesta nu avea niciun act la el şi din acest motiv a fost anunţată şi Poliţia, care a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza morţii şi dentitatea bărbatului. În acest sens a fost solicitată şi efectuarea unei autopsii, urmând ca în funcţie de conlcuziile medicilor legişti să se ia măsurile care se impun. Cadrele medicale presupun că bărbatul a suferit un infarct pe drumul spre casă, iar faptul că nu a fost văzut de nimeni şi în timp util s-a dovedit a-i fi fatal.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
19.4 ° C
19.6 °
19.4 °
81 %
1.8kmh
76 %
J
29 °
vin
20 °
S
19 °
D
23 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi de bine, cine ştie: adică cine e obişnuit să stea ca ficusul în faţa oficialilor, mai bine rămâne la uşă.

EDITORIAL

Cum îi mai place românului să-și complice viața! Ce simplu ar fi fost dacă în locul lui Nicușor Dan astăzi era președinte George Simion!...

EPIGRAMA ZILEI

Ăștia ce-au fost bătuți de Muc Iată, dau vina pe Coșbuc De la care-ar fi învățat Că-i lung Pământul, ba e...plat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...