luni, mai 5, 2025
AcasăLocal BTVânătoare ilegală de mistreţi stopată de poliţişti

Vânătoare ilegală de mistreţi stopată de poliţişti

O vânătoare ilegală organizată în apropiere de Vlsineşti a fost stopată ieri de poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase. Totul a plecat după ce paznicul unei societăţi din comună a sunat la poliţie şi a anunţat că a surprins pe un teren din extravilanul satului un bărbat care, cu ajutorul a patru câini, a hăituit şi ucis un porc mistreţ. Echipajul de poliţie a ridicat leşului animalului care a fost predat reprezentanţilor Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor în vederea examinării şi stabilirii cauzelor morţii. Totodată, poliţiştii l-u identificat şi pe braconier, fiind vorba de un bărbat de 49 de ani, din comuna Vlăsineşti. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj, în vederea luării măsurilor legale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.1 °
10.5 °
87 %
4.2kmh
100 %
lun
13 °
mar
14 °
mie
10 °
J
9 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt din ce în ce mai mulți vameși care nu pun botul la atenții.

EDITORIAL

Acest text a fost redactat înainte ca rezultatele primului tur de scrutin să fi fost cunoscute, astfel încât nu mă hazardez în a face...

EPIGRAMA ZILEI

„Vopsești ușor, vopsești cu spor!” Spune-un slogan fără de sare Dar când ești tu din viitor Spor nu-i, ci doar ... tărăgănare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...