luni, iunie 16, 2025
AcasăLocal BTBătăuş băgat în arestul poliţiei

Bătăuş băgat în arestul poliţiei

A încercat să-şi apere fratele, dar a ajuns în arestul poliţiei. Asta a păţit ieri un tânăr în vârstă de18 ani, din satul Dracşani, comuna Suliţa, care l-a agresat duminică pe un consătean în vârstă de 40 de ani, acesta din urmă ajungând în spital. Agresiunea a avut loc duminică, pe fondul unor neînţelegeri cauzate de faptul că fratele tânărului ar datora o sumă de bani consăteanului. Fără să ste prea mult pe gânduri, agresorul i-a aplicat bărbatului două lovituri în zona capului cu un obiect contondent, cauzându-i leziuni. Rănit, consăteanul a anunţat poliţia, după care a mers la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Cazul a fost preluat de poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 1 Botoşani , care l-au identificat ieri pe tânăr pe raza localităţii de domiciliu şi l-au condus la sediul secţiei pentru audieri. Reţinut pentru 24 de ore pentru cercetări, agresorul este anchetat acum sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
26.2 ° C
26.6 °
25.5 °
43 %
3.5kmh
54 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...