miercuri, august 20, 2025
AcasăLocal BTFinanţiştii mediatizează din nou ajutoarele de stat pentru investiţii

Finanţiştii mediatizează din nou ajutoarele de stat pentru investiţii

Schema de ajutor de stat ce urmăreşte stimularea creşterii economice prin realizarea de investiţii va fi din nou prezentată şi promovată de către reprezentanţii ANAF în cadrul întâlnirilor cu operatorii economici din această lună.
Programate pe 10 octombrie, pentru municipiul Botoşani şi 19 octombrie, pentru dorohoieni, întâlnirile vor evidenţia modul în care legislaţia apărută recent a clarificat noţiuni şi a simplificat procedurile de acordare, vizând ca efect creşterea ponderii cererilor admise şi, implicit, a numărului investiţiilor de înaltă tehnologie, pentru realizarea produselor cu valoare adăugată mare.
Biroul Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi va fi punct de informare locală permanentă pentru toţi operatorii economici care doresc să acceseze această schemă de ajutor de stat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
14.1 ° C
17.7 °
13.9 °
90 %
1.6kmh
82 %
mie
31 °
J
35 °
vin
22 °
S
23 °
D
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Trotinete electrice în aşteptarea unei guri de curent.

EDITORIAL

Violența domestică în România își urmează, precum un râu de câmpie, cursul printre meandre, fără a se abate nici cât o centimă de la...

EPIGRAMA ZILEI

Să vă spun ceva drăguț Din limba română: Femininul de la „puț” E ... fântână!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...