luni, septembrie 8, 2025
AcasăLocal BTBebeluș mort în brațele părinților

Bebeluș mort în brațele părinților

Dramă într-o familie din judeţ. Copilul de doar şase luni al unei familii tinere din Brăeşti a murit în braţele părinţilor. Mama copilului a observat că micuţul respira tot mai greu sâmbătă dimineaţă, iar la un moment dat mama acestuia a observat că bebeluşul nu mai respira, iar un lichid roşu i-a ieşit pe nas. Speriată, femeia a mers imediat la cabinetul medicului de familie din localitate, care a realizat gravitatea stării micuţului şi a cerut ajutorul unei ambulanţe cu medic prin intermediul serviciului 112. Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru salvarea copilului. „Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator ireversibil. Medicul de la dispensar a început manevrele de resuscitare până la sosirea echipajului nostru, iar noi l-am intubat, ventilat şi le-am continuat încă 45 de minute. Din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru repornirea funcţiilor vitale”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, din cadrul SJA Botoşani. Cazul a fost ulterior prezentat Poliţiei, care a demarat o anchetă, fiind solicitată şi efectuarea unei autopsii pentru aflarea cu exactitate a cauzlor decesului. Cadrele medicale presupun că totul ar fi putut pleca de la o infercţie respiratorie netratată sau o malformaţie congenitală nedescoperită. Cei doi părinţi mai au trei copii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
44 %
2.9kmh
100 %
lun
25 °
mar
27 °
mie
28 °
J
27 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când tricourile lor sunt mai bune ca ale noastre.

EDITORIAL

Patru moțiuni de cenzură într-o singură zi. George Simion pare să fi reinventat fitness-ul parlamentar: „azi facem seturi, nu repetări”. Dacă nu reușește să...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...